O delegaţie formată din şapte persoane din cadrul sucursalei Bistriţa-Năsăud a Partidei Romilor, delegaţie condusă de preşedintele Emil Neia Lăcătuş, a luat parte la Adunarea Generală a Partidei Romilor.
”În cele trei zile de discuţii, liderii romilor din întreaga ţară au luat o serie de decizii care privesc viitorul politic al Partidei. Potrivit preşedintelui Lăcătuş, cele mai importate hotărâri vizează desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte la nivel naţional dar şi în structurile de conducere ale sucursalelor. De asemenea, o parte din atribuţiile pe care preşedintele Partidei la avea conform vechiului statut au fost direcţionate noului Consiliu Director, singura entitate care va avea cuvânt de veto în orice chestiune care priveşte Partida Romilor. În ceea ce priveşte anul electoral 2016, noul Consiliu Director ales în cadrul acestei Adunări Generale a decis ca fiecare sucursală a Partidei Romilor să încheie înţelegeri, fie cu PNL, fie cu PSD, iar în cazul în care aceste înţelegeri nu există, atunci sucursala respectivă va intra în alegeri pe liste separate”, se arată într-un comunicat.
Emil Neia Lăcătuș: ”La Bucureşti am luat decizii importante pentru tot ceea ce înseamnă la această oră Partida Romilor, pentru viitorul romilor din ţară şi din Bistriţa-Năsăud. Cuvântul de ordine este că Partida se modernizează, se deschide şi mai mult spre societatea civilă prin crearea Federaţiei Democrate a Romilor. Privim cu încredere anul 2016, an în care vom putea vorbi pentru prima dată despre ceea ce înseamnă unificarea organizaţiilor civice pro rome”.
El a fost desemnat vicepreşedinte la nivel naţional, membru al Colegiului Director şi în Comisia de Etică a Partidei. Emil Neia Lăcătuș este consilier județean PNL.
Adaugă comentariu