Politică Social

Emil Radu Moldovan, singurul parlamentar prezent, la Bistriţa, la manifestările de Ziua Armatei

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a fost singurul parlamentar prezent, marţi, la Bistriţa, la evenimentele ocazionate de Ziua Armatei Române.

Liderul PSD Bistriţa-Năsăud a condus, de altfel, cea mai numeroasă delegaţie din partea partidelor politice. El a nu a stat însă în primul rând şi nici nu s-a adresat celor prezenţi.

De altfel, pe pagina sa oficială de facebook, Emil Radu Moldovan a anunţat încă de luni că va participa, la Bistriţa, la manifestările ocazionate de Ziua Armatei Române, despre care a spus că este un „moment simbolic în istoria poporului nostru!”. Tot acolo, Moldovan i-a invitat pe toţi cei care urmăresc postările sale pe site-ul de socializare să participe la ceremonialul militar şi religios oficiat la Monumentul Eroilor în Piaţa Petru Rareş.

El a mai spus că ţine să fie prezent în semn de „recunoştinţă adusă tuturor eroilor cunoscuţi sau necunoscuţi care au pus soarta neamului românesc mai presus decât propria lor viaţă”.

„Au fost şi vor rămâne întotdeauna EROI ai NEAMULUI ROMÂNESC!”, a mai scris liderul PSD Bistriţa-Năsăud pe facebook.

O galerie foto de la manifestările dedicate Zilei Armatei, pe facebook

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.