Actualitate

Emil Scurtu, şeful APIA, terorizat de telefoane. Ce o fi chiar atât de urgent?

Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud, Emil Scurtu, nu a avut pic de linişte vineri, la şedinţa Colegiului prefectural. Tot timpul a vorbit la telefon şi, ca să nu îi deranjeze pe ceilalţi, a adoptat poziţii care mai decare mai bizare.

Şedinţele Colegiului prefectural sunt obligatorii pentru şefii de instituţii, dar nu toate îi interesează. Având probleme mult mai grave la serviciu, mulţi dintre ei fie vorbesc la telefoane, fie ţin legătura cu biroul prin SMS.

Vineri, Emil Scurtu (APIA) a avut, cu siguranţă, multe pe cap. Aşa că a vorbit la telefon aproape tot timpul. Ca să nu deranjeze expunerile despre starea şcolilor, a conversat în şoaptă adoptând poziţii dintre cele mai bizare. Mai avea puţin şi se strecura sub masă.

Se aude că zilele acestea, urmare a războiului APIA cu ciobanii de la Telciu, ar fi venit un audit de la Comisia Europeană. Aşa se face şi deţinuţii au avut de lucru. În ultimele zile, s-a apelat masiv la cei de după gratii ca să ajute la curăţarea păşunilor fiindcă, nu-i aşa, totul trebuie să arate la bine la control.

O altă grijă a şefului APIA ar putea fi aceea că, democrat-liberal fiind, sunt şanse mici să mai fie agreat de USL care îl pregăteşte pe Florin Căpraru să revină en fanfare.

   

5 comentarii

  • D-na Cristiana, decat sa scrieti ca ar fi venit audit nu stiu de care nu stiu de ce, mai bine ati fi sunat la sediul institutiei sa va interesati sa informati orasul corect. Dar, deoarece stim care este fisa postului d-voastra mai nou, va anunt eu ca auditul extern care a venit APIA nu are nici o legatura cu fermierii din Telciu. este un audit extern care vine de cateva ori pe an. Va rog sa va informati mai intai si apoi sa scrieti impresii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.