Două fete şi doi băieţi cu torţe în mâini au deschis parada, iar în spatele lor s-au aflat toboşarii cetăţii” deja o marcă a oraşului nostru. Imediat după aceea, au urmat fanfarele din Ungaria, Bulgaria, Reghin, Târnăveni, Râmnicu Vâlcea, Galaţi, Telciu, Rodna şi Bistriţa, intercalate de trupele de majorete.
Fiecare fanfară a interpretat propriile piese ceea ce aparent a creat un haos, dar, în realitate, parada a fost cu atât mai interesantă cu cât publicul a putut asculta mai multe arii. De asemenea, majoretele au dovedit că au multe talente şi, în afară de pasul de defilare, stăpânesc la fel de bine arta jongleriilor.
Şi duminică au putut fi văzute mai multe concerte de fanfară în Complexul Heidenfeld din Viişoara (la Festivalul ”Toamna bistriţeană”).
Festivalul Internaţional al Fanfarelor Mihail Warga a ajuns, anul acesta, la ediţia a VIII-a, la care au fost invitate Fanfara şi majoretele ”Nikola Parvanov” din Lom (Bulgaria), Fanfara Tineretului şi majoretele din Csorvas (Ungaria), Fanfara ”Valurile Dunării” din Galaţi, Fanfara din Reghin, Fanfara ”Armonia” şi trupa de majorete ”Sunshine” din Târnăveni, Fanfara ”Gabriel Chaborschi” din Râmnicu Vâlcea, Fanfara Garnizoanei Bistriţa, fanfarele din Telciu şi Rodna, majoretele Centrului Cultural Municipal.
Mai multe imagini de la paradă – pe pagina noastră de facebook!
Adaugă comentariu