Cultură Sport

Enduro Heniu 2015 aliniază la start peste 150 de motociclişti din toată ţara (VIDEO)

Comuna Prundu Bârgăului găzduieşte în acest sfârşit de săptămână cea de-a doua ediţie a concursului "Enduro Heniu" la care s-au înscris 158 de motociclişti din toată ţara. Vineri, concurenţii au participat la o cursă pentru stabilirea ordinii în care vor lua startul la concursul propriu-zis de sâmbătă.

„Enduro Heniu 2015” a ajuns la ediţia a doua şi este organizat de Primăria Prundu Bârgâului, Asociaţia Bârgăuanii şi Prietenii, în colaborare cu Master Bike Cluj-Napoca. Conform organizatorilor, s-au înscris 158 de concurenţi din toată ţara. Fiecare a plătit o taxă de 120 de lei pentru care a primit un tricou personalizat şi o asigurare.

Enduro Heniu 5 Enduro Heniu 2 Enduro Heniu 3 Enduro Heniu 4

Faţă de anul trecut, organizatorii susţin că au marcat mai bine traseul incluzând în el zone noi.Startul se dă sâmbătă la ora 9.00. Premiile pentru categoria A sunt între 500 şi 1000 de lei, pentru categoria B între 300 şi 500 de lei, iar pentru categoria C între 100 şi 300 de lei.

După concurs şi festivitatea de premiere, toată lumea va fi invitată la o petrecere cu mâncare la ceaun, ţuică, mici, bere, muzică şi foc de tabără.

1 comentariu

  • Una din realizările primarului pt. binele comunei înafară de parcarea din fața casei şi vila de 450 de mi de euro din Mijloceni.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui mihai Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS