Bistrița va găzdui sâmbătă 16 martie, la Sala Polivalentă, începând cu ora 14.00, etapa zonală B a Campionatului Național de Culturism și Fitness, organizată de Federația Română de Culturism și Fitness din România. Intrarea e gratuită.
Evenimentul va fi transmis în direct de TVR.
Campionatele Naționale de Culturism și Fitness au debutat în 9 martie 2019, în Sala Europa din Ploiești.
„Sunt convins că acest sezon va fi unul de excepție. România a organizat în ultima perioadă competiții majore dintre care amintesc Cupa Mondială găzduită la Cluj sau Campionatele Mondiale de la Bistrița, iar aceste evenimente cu siguranță au deschis apetitul publicului pentru culturism și fitness , a spus Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness
Clubul bucureștean ACS Champions Gym a reușit să-și treacă în palmares 11 medalii de aur câștigate în cadrui acestei etape zonale, în timp ce sportivii clubului Farul Constanța s-au clasat de 5 ori pe prima treaptă a podimului.
Bistrița și Focșani următoarele gazde ale etapelor naționale
Sezonul 2019 al Campionatelor Naționale de Culturism și Fitness PRONutrition este alcătuit din faza etapelor zonale, găzduite la Ploiești (9 martie), Bistrița (16 martie) și Focșani (13 aprilie) și finale. Cele din urmă se vor desfășura la Brașov (28-29 septembrie) reunind categoriile de seniori, în timp ce sportivii de la cadeți, juniorii și masters se vor întrece la Sibiu (4-6 octombrie).
„Structura sezonului competițional a rămas neschimbată pentru că și-a dovedit eficiența și totodată, organizarea pe etape zonale este modalitatea optimă pentru a promova aceste sporturi reunite în familia culturismului și fitness-ului românesc. Păstrarea acestui sistem competițional s-a reușit și datorită susținerii pe care conducerea forului de specialitate o are din partea Ministerului Tinerelui și Sportului, a organismelor partenere și nu în ultimul rând a sponsorului oficial Pronutrition” – Marius Portik, ofițer de presă al Federației Române de Culturism și Fitness.
Adaugă comentariu