Actualitate

În ce etapă este proiectul sensului giratoriu de 1 mil. € la intersecția Tărpiului – Cetății

În primăvară, municipalitatea a alocat 2.815.000 lei pentru proiectare, asistență tehnică și relocarea utilităților în cadrul obiectivului de investiții “Sens giratoriu la intersecţia străzilor Tărpiului, Drumul Cetăţii şi Livezi”.

Stadiul proiectului? Procedura pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a fost trimisă pentru verificare la SEAP.

La rectificarea de buget de luna aceasta, municipalitatea va renunța la 620.000 de lei din suma alocată inițial, astfel că rămân 2.195.000 lei pentru 2017. Hotărârea a venit ”calculând calendarul procedurii, elaborarea proiectului tehnic, obținere avize/acorduri, autorizația de construire și începere execuție.

În februarie, Consiliul Local Bistrița a aprobat Studiul de fezabilitate. Valoarea totală anunțată a investiției – 4.120.398 lei cu TVA (914.132 euro), din care Construcții + Montaj – 3.581.796 lei (234.802 euro).

”Necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Tărpiului, Drumul Cetăţii şi Livezi este determinată de condiţiile de trafic existente în această zonă, care în special la orele de vârf duce la blocaje în trafic. Intersecţia deserveşte atât zona industrială care cuprinde o serie de societăţi situate pe Drumul Cetăţii şi str. Tărpiului cât şi ansamblul rezidenţial aferent zonei.  Obiectivul principal al acestui proiect este fluidizarea circulaţiei în zona şi crearea condiţiilor de siguranţă şi confort în trafic. Din cauza faptului că intersecţia deserveşte atât zona industrială cât şi un ansamblu rezidenţial, situaţia actuală duce la blocări de trafic în orele de vârf , precum şi la durate mari de aşteptare la intrarea în intersecţie de pe arterele fără prioritate. De asemenea dimensiunile intersecţiei, razele de racordare şi lăţimea benzilor de circulaţie nu asigură siguranţă şi confort în trafic. Această situaţie afectează atât locuitorii din zona, cât şi agenţii economici şi traficul greu din zona industrială. Pentru rezolvarea problemelor de circulaţie şi asigurarea deservirii populaţiei zonei, precum şi pentru mărirea potenţialului economic al zonei sunt necesare lucrări de amenajare modernă a intersecţiei”, a precizat municipalitatea.

La ora actuală, asigurarea legăturii dintre cele trei străzi care vor fi deservite de sensul giratoriu propus se face prin două intersecţii situate la distanţe apropiate una de cealaltă, respectiv 70 m. Între strada Drumul Cetăţii şi străzile Livezi, respectiv Tărpiului accesul se face pe un pod dalat, drept, cu calea sus având o deschidere pentru două benzi de circulaţie, din elemente prefabricate.

În vederea întocmirii proiectului, s-au efectuat studii de teren, au fost realizate ridicări topografice pe tot traseul, s-au efectuat măsurători cuprinzând zonele adiacente zonei de amplasare a sensului giratoriu, astfel că proiectul să dea soluţii atât pentru construcţia podului cât şi pentru amenajarea văii în amonte şi aval, încadrându-se în acelaşi timp în amplasamentul existent.

În urma analizei s-a propus varianta tehnică pentru amenajarea intersecţiei, care constă în realizarea unui podeţ dalat prefabricat peste canalul existent, necesar pentru mărirea platformei drumului şi pentru realizarea unui sens giratoriu conform normelor în vigoare: pod – L=40 m; S= 270 mp; Amenajare sens giratoriu – S = 904 mp.

Din studiu rezultă următoarea situaţie propusă pentru utilităţi: devierea a 17 linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune; gruparea şi trecerea acestor linii prin 3 canale de cabluri din beton prefabricat. Prin studi s-a avut în vedere realizarea celei de-a 3-a benzi de circulaţie pe str. Tărpiului, pe porţiunea dintre calea ferată uzinală de la fostul CPL şi Drumul Cetăţii, precum şi a iluminatului public pe acest tronson, iacum inexistent.

Realizarea podeţului nou, a infrastructurii şi suprastructura se va face din elemente prefabricate din beton, rezemată pe fundaţii directe din beton. Soluţia propusă are toate elementele de gabarit, clasa de încărcare, tipul căii pe pod, elemente de racordare a arterelor sensului giratoriu, amenajarea albiei şi alte date generale.

Pentru o bună iluminare a sensului giratoriu, s-a propus amplasarea unui stâlp central cu 4 brațe, care susțin proiectoare racordate la sistemul de iluminat public.

Studiul de fezabilitate a fost realizat de SC Romgres SRL Beclean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.