Actualitate

Europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE: „Trebuie să avem o finanțare mai consistentă a programului LEADER pentru că beneficiile din teren sunt incomensurabile!”

În cadrul reuniunii comune a Comisiei de Control Bugetar și Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, a participat la o dezbatere pe marginea raportul special al Curții Europene de Conturi despre programul LEADER, cel ce susține dezvoltarea locală cu conducere de la nivel local. La mai mult de 10 ani de la raportul special privind programul LEADER, noul audit arată că au apărut îmbunătățiri în anumite domenii și că abordarea acestui program facilitează implicarea la nivel local.

“Totuși, Curtea concluzionează că există puține beneficii care să depășească costurile și riscurile acestui program. Nimic mai eronat! M-au deranjat profund aceste concluzii și nu am putut sta pasiv la discuții! Le-am vorbit astfel celor prezenți de beneficiile programului LEADER, care nu sunt puține la număr. Le-am vorbit despre situații din România în care finanțarea din acest program a făcut diferența. Problema stă în costuri, dar în costurile suportate de administrațiile locale în lipsa unui astfel de program. Problema e finanțarea insuficientă a acestuia. Nu ne putem lipsi de acest program, este unul dintre cele mai importante programe atunci când vorbim de o abordare de jos în sus, care dă posibilitatea comunităților cele mai retrase și puțin dezvoltate să-și rezolve problemele” a declarat Daniel Buda.

Europarlamentarul român a intervenit în cadrul dezbaterii și a subliniat faptul că: “Nu îmi propun astăzi să mă cert cu Curtea de Conturi, dar trebuie să resping din capul locului concluziile acestui raport, deoarece mi se pare că sunt desprinse de la realitate. Doamna director, cum credeți dumneavoastră că se pot evalua în teren beneficiile acțiunii programului LEADER? Și încep prin a vă da un exemplu din România. În regiunea de unde provin eu, în urmă cu aproximativ șase ani de zile, nu aveam capele mortuare, așa era situația la acea vreme. Convoiul mortuar s-a dus pe un drum național, a venit un tir și a omorât 7 oameni. Primarul a accesat fonduri din programul LEADER și a făcut capelă mortuară, ca să nu mai aibă expunere la o astfel de situație. Cum evaluați dumneavoastră viețile celor 7 oameni? Sau a altor oameni care își puteau pierde viața? Dat fiind faptul că am putut să accesăm aceste fonduri LEADER, iată că nu mai avem acest risc. Cum îl evaluați în teren?

Cunosc foarte mulți primari, care de exemplu, pentru că sunt dintr-o zonă oarecum deluroasă sau muntoasă, au cumpărat utilaje, tractoare, escavatoare, buldoescavatoare și au prevenit în foarte multe situații în care inundațiile ar fi ras probabil sate întregi. Cum evaluați dumneavoastră chestiunea aceasta? Nu vizionați doar în alb și negru! Coborâți puțin din acel turn de fildeș de unde sunteți de la Curtea de Conturi! Haideți în teren să vedem cum evaluăm aceste chestiuni! Alt aspect: se pare că suntem într-o fractură de logică când dumneavoastră ne spuneți că s-au finanțat acțiuni, în condițiile în care acele obiective de lucru puteau fi finanțate din alte axe de finanțare. Perfect de acord cu dumneavoastră! Dar atunci, de ce mai vorbim la nivel european de sinergia fondurilor pentru a dezvolta comunitățile locale? Avem o abordare pe 2 voci: Comisia ne spune să abordăm sinergia fondurilor iar pe de altă parte Curtea de Conturi vine și ne spune: nu, nu treceți prin programul LEADER, nu puteți lua banii din altă parte?

Și vă mai spun o chestiune legat de principala problemă a programului LEADER: este insuficient finanțat la nivelul statelor membre! Ar trebui să fie mult mai mult finanțat pentru că acești bani sunt apropiabili pentru cetățeni din punct de vedere al formalităților și al etapelor care să fie parcurse. Ați vorbit de 8 pași, dar eu nu știu unde sunt acei 8 pași, pentru că în România nu-i avem. În România este destul de simplu să facem acest lucru și marea problemă este că nu avem acești bani la dispoziție.

Deci una peste alta, doamna director, dacă ceva funcționează în Europa, acest program LEADER funcționează foarte bine și aduce plus valoare în teren, în zone în care altfel n-am putut să facem aceste lucruri, în zone îndepărtate, zone greu accesibile, pentru că procedura de accesare a acestor fonduri este mai redusă, și atunci este mai apropiabilă. Toți acești bani să știți că se regăsesc! Cum evaluați dumneavoastră o grădiniță făcută, de exemplu, într-un sat? Pentru că avem grădiniță, avem școli, avem dispensare. Putem evalua sănătatea oamenilor? O numărăm? O cuantificăm? O cântărim? Ce facem? V-aș ruga atunci când faceți niște evaluări și afirmații, având în vedere că lumea se uită la dumneavoastră, pentru că sunteți Curtea de Conturi la urma urmei, să ne ancorăm în ceea ce înseamnă realitățile din teren! Să coborâm acolo între oameni, să-i întrebăm pe ei ce se întâmplă. Dacă nu am fi avut, acea capelă mortuară? Poate mai aveam încă 100 de oameni morți!

Deci, încă o dată vă spun și mă adresez de această dată domnului director de la Comisie: să avem o finanțare mai consistentă a acestui program LEADER pentru că beneficiile din teren sunt incomensurabile!” a conchis europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.