Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” Bistriţa organizează la Centrul de artă tradiţională ”Casa cu lei” expoziţia ”Fire de poveste” – covoare, carpete, scoarţe, cergi, traiste, diverse ţesături, realizate de familia ţesătorilor nemţeni Maria şi Iulian Mihalachi. Expoziţia este deschisă din 2 octombrie, ora 16.00.
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează simpozionul ”Opera lui Pavel Dan în liceu”.
Joi, 3 octombrie, ora 15.00 – Dezbatere la Colegiul Naţional ”Petru Rareş” Beclean. Moderatori: Monica Halaszi, Andrei Moldovan
Vineri, 4 octombrie, ora 10.00 – Dezbatere la Biblioteca Judeţeană ”George Coşbuc”. Moderatori: Ramona Salak, Ioan Pintea
Vineri, 4 octombrie, ora 15.00 – Dezbatere la Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Maieru. Moderatori: Simona Konradi, Icu Crăciun
Invitaţi: Sergiu Pavel Dan – profesor universitar, scriitor, fiul prozatorului Pavel Dan, Irina Petraş – profesor universitar, istoric şi critic literar, preşedinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Constantin Cubleşan – profesor universitar, istoric şi critic literar. Participă: scriitori şi profesori din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Enfants Planete Esperanza şi Centrul Judeţean pentru Cultură vă invită la un recital cameral susţinut de World Orchestra Strings: Alma Ramirez (Spania) – vioară, Andres Moreno (Spania) – vioară, Paula Sedeno (Spania) – violă, Alexandra Corina Ciuplea – violoncel.
Program: joi 3 octombrie, ora 19.00, Sinagoga Bistriţa şi sâmbătă 5 octombrie, ora 19.00, la Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Băi.
Duminică 6 octombrie, la Sinagogă, de la ora 19.00, are loc spectacolul extraordinar de muzică şi poezie ”Leac de suflet” cu Maia Morgenstern (foto), Cristina Radu – soprană, Tatiana Moroşanu – pian, Filip Papa – violoncel. Intrarea este 10 lei, elevii, studenţii şi pensionarii plătesc 5 lei.
Tot duminică 6 octombrie, de la ora 18.00, la Sinagogă, are loc prezentarea cărţii ”Evreii someşeni” de Diana Medan şi Viorica Medan. Prezintă: George Țâra.
Primăria Năsăud, Societatea Filatelică ”Bistriţeana” şi Colegiul Naţional ”George Coşbuc” Năsăud organizează expoziţia filatelică ”Virtus Romana Rediviva”, ediţia a VII-a, în contextul sărbătoririi a 150 de existenţă a CN ”George Coşbuc”.
Expoziţia va fi vernisată vineri 4 octombrie, ora 15.30, la Muzeul Grăniceresc Năsăud (sala de conferinţe) şi poate fi vizitată până în 15 octombrie.
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Centrul pentru Persoane cu Handicap şi Persoane Vârstnice Nuşeni organizează ”Ziua internaţională a persoanelor vârstnice”, marţi 8 octombrie, ora 14.00, la Centrul pentru Persoane cu Handicap şi Persoane Vârstnice din Nuşeni.
Participă Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” din Bistriţa.
Scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari îşi lansează marţi 8 octombrie, la ora 18.00, în Plan B Club Cafe, volumul ”Lunetistul şi Marin Mălaicu-Hondrari renunţă la prudenţă şi ies la lumină”. Invitat: Dan Coman.
Adaugă comentariu