Cultură

Evenimente culturale şi religioase, concerte şi foc de artificii la Zilele Becleanului

Becleanul împlineşte 778 de ani de la prima atestare documentară, iar în week-end are loc a XI-a ediţie a zilelor oraşului. Din programul de sărbătoare nu lipsesc concertele pop-rock (Iris, Talisman şi Fly Project printre invitaţi), evenimentele culturale, concursurile şi sfinţirea Bisericii ”Sf. Andrei”.

Vineri 16 august, la prânz, este deschiderea oficială la Casa de Cultură ”Radu Săplăcan”, locaţie unde primarul Nicolae Moldovan îşi va întâmpina oaspeţii şi unde sunt programate întâlniri cu cetăţenii de onoare ai Becleanului şi lansarea unei monografii a oraşului. În aceeaşi zi, la Băile Figa se desfăşoară Cupa Becleanului la fotbal.

A doua zi a sărbătorii debutează dimineaţa cu sfinţirea Bisericii Ortodoxe ”Sf. Andrei”. La eveniment este aşteptat şi preşedintele Partidului Forţa Civică, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

La Băile Figa continuă competiţia fotbalistică, iar în Parcul Central vor fi concursuri de desene pe asfalt şi întreceri pe role. Seara de la  20.30, pe scena din Piaţa Mare vor cânta trupele Prefix 990, Heaven şi Iris, precedate de formaţii locale.

Duminică 18 august la Băile Figa se dă startul concursului culinar ”Vânătoare la ceaun”, ediţia a IV-a, în jurul orei 13.00 urmând să aibă loc jurizarea şi festivitatea de premiere. Tot duminică sunt programate finala Cupei Becleanului la fotbal, un spectacol folcloric (ora 15.00 în centrul oraşului) şi concertele susţinute de Sylvie, Fly Project şi Talisman (ora 20.00). Manifestările se vor încheia la miezul nopţii cu un foc de artificii.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.