Actualitate Recomandări

Evenimente ”de relevanță națională” la resfințirea Bisericii Evanghelice

Resfințirea și redarea în circuitul public a celui mai important monument istoric din Bistrița, la finalul proiectului cu bani europeni ”Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, vor fi marcate printr-o serie de evenimente programate în perioada 12-14 mai.

”Lucrările la Biserica Evanghelică sunt aproape gata, pregătim evenimentul pentru resfințirea bisericii, pregătim și suita de evenimente dedicate reintroducerii ei în circuitul public, turistic. Vor fi evenimente de mare anvergură, pe care le vom prezenta în curând. Am agreat aceste manifestări împreună cu Parohia Evanghelică, cu Consistoriul Evanghelic de la Sibiu, urmează să avem și invitați de prim rang în arhitectura statului român, oameni de cultură, vor veni în număr mare sași din Germania și Austria. Va fi un eveniment de relevanță națională. Vor fi concerte de muzică simfonică, concerte de muzică pentru tineri, seminarii, practic un program diversificat”, a spus primarul Ioan Turc.

Contractul pentru investiția ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional” a fost adjudecat în octombrie 2018 de asocierea dintre Iasicon SA Iași și M.I.S. Grup SRL. Obiective: lucrări de restaurare arhitectură și dotări aferente (semize, mobilier expunere și altele), lucrări de consolidare structuri istorice – rezistență, lucrări de restaurare componente artistice – metal, piatră, picturi murale, vitralii, lucrări de restaurare mobilier bisericesc, lucrări de restaurare orgă, lucrări de organizare de șantier, lucrări instalații.

Prin contract s-au efectuat următoarele tipuri de lucrări:

  • consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi;
  • restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră;
  • instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă;
  • restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci);
  • amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei;
  • amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având  ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania
  • consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, rezugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul;
  • restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic
  • conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului;
  • conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii;

Specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au descoperit mai multe morminte de inhumație foarte bine conservate, în interiorul Bisericii Evanghelice din Bistrița.

Cercetarea arheologică preventivă în interiorul monumentului s-a desfășurat odată cu debutul proiectului de reabilitare și conservare a Bisericii Evanghelice. Scheletele descoperite au fost cercetate la sfârșitul lunii ianuarie 2023, informează un comunicat al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

„În 2019, odată cu debutul proiectului de reabilitare și conservare a Bisericii Evanghelice C.A. Bistrița , specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au întreprins o campanie de cercetare arheologică preventivă în interiorul monumentului. Alături de alte descoperiri au fost găsite și câteva morminte de inhumație foarte bine conservate în situ. Iată că 28-29 ianuarie 2023 am întreprins o nouă activitate de consultanță antropologică și în felul acesta au putut fi studiate toate scheletele provenite din această cercetare arheologică. Acțiunea s-a desfășurat la Muzeul din Bistrița și am avut onoare să lucrăm, de această dată, cu o echipă extinsă de specialiști, care împreună au reușit să stabilească câteva date esențiale despre materialul osteologic descoperit, date ce vor fi publicate în momentul în care se vor formula concluziile antropologice finale”, precizează comunicatul citat.

Aflată în centrul orașului Bistrița, Biserica Evanghelică este un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziția de la stilul gotic la cel al Renașterii în Transilvania. Cu o înălțime de 75 de metri, turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița este cel mai înalt turn medieval din România, fiind cu puțin mai înalt decât turnul Catedralei Evanghelice din Sibiu.

3 comentarii

  • Dragă Primărie,
    Să nu uiți că pe data de 3 Aprilie (care e prima zi lucrătoare după 1 Aprilie) aveți o inaugurare și mai importantă. Finalizarea lucrărilor de reabilitare la CNLR după mulți și chinuitori ani de lucrări care au ținut departe elevii și profesorii de corpul principal, i-au înghesuit în spațiile școlii primare și a gimnaziului, i-au obligat să facă școala în schimburi și le-au redus cu 20% programul școlar. Sperăm să faceți oficiile de tăiere a panglicii, în calitate de administrator și beneficiar legal al acestei investiții. La ora 8 fără un sfert ar fi bine pentru ca copii să poată intra la clase și programul zilei să nu fie deranjat.
    Cu nerăbdare,
    Un părinte

    24
    6
    • Doamne, câte clase aveți domnule!?
      „ca copii” și o cacofonie și lipsa unui i. Parcă faceti comentarii in toate domeniile, nu? Copiii dvs. ce spun când văd cum scrieți?

      5
      6
  • Fara montarea statuilor de sfinti pe cele patru laturi a turnului, fara colectia unica de covoare orientale trimise de bistriteni in 1945 in custodie in Germania de frica frontului, fara colectia lasata uitarii de steaguri ale breslelor marea BISERICA nu straluceste pe deplin.
    Rog ca stimatul parinte impreuna cu domnul Primar si consilierii sa se ocupe de toare aceste importante interventii delicate.
    Biserica sasilor (asa spuneam noi de copii) este si a romanilor . Privind in sus zilnic la marele TURN copiii Bistritei au invatat sa citeasca ceasul si a fost primul nostru reper de orientare cand ieseam in oras. Totul este legat direct de sufletul bistritenilor cand se discuta despre acest important monument. Bistritenii au plans la marele incendiu si au contribuit cat au putut la refacerea bisericii.

    18
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS