Actualitate

Expoziție retrospectivă ”Pictorul Miron Duca 1952-2018”, la Muzeul Bistrița

Așa am fost…, nu am mutat munții, noi generația optzeciștilor am sădit doar boabe de muștar care au crescut greu, dar au spart munții, au deschis zăgazul și au ajuns la lumină…” afirma, cu ceva timp în urmă, maestrul Miron Duca, plecat dintre noi în urmă cu doi ani.

În seara zilei în care artistul ar fi împlinit 68 de ani, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită la un eveniment de excepție, expoziția retrospectivă ”Pictorul Miron Duca 1952-2018”.

Manifestarea, dedicată memoriei artistului, reunește peste 200 de lucrări realizate de pictor de-a lungul carierei sale, din anii `70 până în cel de al doilea deceniu al secolului XXI, lucrări provenind din colecții publice și private.

”Sunteți invitați, așadar, miercuri 12 februarie, de la ora 18.00, pentru a ne reaminti împreună de cel care a fost maestrul Miron Duca, cel care a slujit instituția noastră vreme de 40 de ani, punând bazele secției de artă contemporană a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Un spațiu al poeziei vizuale, aflat în seara zilei de 12 februarie sub semnul inefabilului, greu de descris în cuvinte, ce surprinde libertatea creatoare a celui care a fost Miron DUCA, dovedind încă odată, dacă era nevoie, că arta reprezintă un triumf asupra haosului, asupra morții și timpului”, informează Complexul Muzeal.

Expoziția va fi întregită de lansarea albumului retrospectiv Miron Duca 1952-2018 editat de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în cadrul proiectului ”Restituiri”, coordonat de dr. Vasile Duda.

Expoziția ”Pictorul Miron Duca 1952-2018” va fi deschisă publicului în perioada 12 februarie – 20 martie 2020.

Miron Duca s-a născut în 12 februarie 1952, în comuna Boianu Mare, județul Bihor. Absolvent al Institutului de Arte ”Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca, în 1981, pictorul Duca devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici Cluj-Bistrița. Din 1976 până în 2017, Miron Duca activează ca muzeograf al Muzeului Bistrița. De-a lungul celor peste patru decenii de creație artistică, maestrul Miron Duca a expus în peste 50 de expoziții personale și de grup, atât în țară cât și în străinătate și a participat la zeci de tabere și simpozioane.

Reprezentant de seamă al abstacționismului gestual al anilor `80, conform opiniei criticilor de artă, artistul a obținut 8 premii și distincții, dintre care amintim: 1973 – Premiul I pentru pictură, Primăvara studențească, Cluj-Napoca, 1993 – Premiul Național al Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Pictură, 2004 – Premiul Primăriei Chișinău, la Saloanele Moldovei, 2004 – Ordinul Meritul Cultural , acordat de președintele României, 2017 – Premiul pentru Artă și Cultură acordat de Primăria Municipiului Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.