Actualitate

Ce face cu adevărat tânăra din Bistriţa care îşi caută perechea printre „gospodari” într-un show tv

Tânăra din Bistriţa care apare în show-ul televizat „Gospodar fără pereche” nu are nici pe departe intenţia să se mute la ţară, a descoperit presa mondenă. Liana Pop a postat pe Facebook mai multe fotografii în care apare pe un iaht alături de alte fete în Ibiza, Spania.

Jurnaliştii din presa mondenă au aflat că este vorba de o petrecere la care au participat tinere, unele dintre ele implicate în celebrul dosar de prostituţie care a zguduit showbizul.

Într-una din fotografii, ea apare alături de un bărbat la Privilege Ibiza, un club de noapte. Acesta nu este nici pe departe „gospodarul” pe care vrea să-l cucerească la televizor.

Tânăra din Bistriţa, care apare în show-ul „Gospodar fără pereche” ca pretendentă la inima unui sucevean, a reuşit să intrige telespectatorii încă din primele ediţii ale concursului, aşa cum Timp Online a scris AICI. Liana Pop are 20 de ani şi luptă să-l cucerească pe Alexandru Abramiuc (28 ani) din Negostina, județul Suceava. Lili a fost selectată dintre mai multe fete care i-au trimis scrisori de dragoste „gospodarului” şi chiar a reuşit să ajungă la ferma din Suceava, împreună cu Andreea, o altă tânără din Bucureşti, dar stabilită în SUA.

Născută în 5 aprilie 1997 la Bistriţa, Liana Pop absolvit Liceul cu Program Sportiv Bistriţa şi este studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării la UBB Cluj.

Mai multe despre petrecerea la care a participat puteţi citi în cancan.ro. 

Sursa foto: Facebook Liana Pop 

12 comentarii

  • Va asteptati la altceva ? Cine participa la asemenea emisiuni ? Un tanar serios nu,cum sa te indragostesti la comanda,” sa-i faci curte ” vezi bine,intr-un timp limitat,sub ochii a 7-8 operatori,sunetisti,producatori plus amaratii din fata ecranului care se uita la asemenea siropuri ( si chiar cred ca totul e real ) ?Printre altele,cred ca filmarile s-au incheiat,se stie care cu cine s-a cuplat,dar se pastreaza secretul si de aceea ” se reface ” la Ibiza.De,actoria e munca grea….

  • Ioai , sărutau-ar bacea s-o sărute ( pe frunte, nu altundeva ) , da’ voi chiar ați crezut că dom’șoara va pune botișorul botoxat și hialonurizat la abureala acelui moldovan gospodin cu 3 rațe , o găină și o sută de rozătoare? Să trebuiască să rânească în grajd trei sferturi din viață și să umfle roata la căruță? Noa bine măh, de parcă nu ar exista și alți gospodari pe lumea asta, cu iahturi și tăt feliu de pocinoguri zburătoare, pă stilu’ lui țăranu acela cu Maserati. Acuma numa bine să închide sezonu’ la Ibiza, la Pacha , Atmosphere, Ministry of Sound ieste reducere păntru p….șutele cu piept de silicon, funduri de gumă și obraji de plastilină, la fel și pentru b…becii acneici ai căror buzunare sunt umplute constant și consistent de către babacii din topul Forbes. Noah bine măh…
    Ș’apoi, gurița ei nu ar mânca un crevete fript cu slănină Serrano , stropit cu Cristal de 500 euro dețu la vreun maison cu mese de plastic sau de ce nu, pe puntea vreunui iaht scorojit de soarele mediteranean ?
    Moldovanu își va găsi vreo Savetă cu 57 cm în braț care să-i pornească tractorul și să-i taie porcu’ cu o mișcare de judo, de asta să nu-și facă griji. În același timp , sper să-și dea seama că Ardealu-i fruncea și fomeile de la noi sunt cizelate, civilizate , meseriașe, ambițioase , harnice de numa, bune di tăt , bla bla bla și gata.

  • ha, ha, da’ ce credeati?
    ca zâna asta merge la întors fânu?
    asta a fost la o cura de aer curat, la o sesiune de agroturism.
    feciorul ala poate e priceput la muls si la împlântat adânc si apasat rasadu’ si placerea a fost reciproca.
    acuma s-o gatat si fiecare îsi vede, satisfacut, de treaba lui.

  • Acel barbat din poza e un DJ, mai exact Marco Carola, cu care probabil domnisoara a tinut neaparat sa isi faca poza daca a avut ocazia (cum probabil ar face oricine altcineva).
    Nu spun ca imi place persoana ei si ca mi se pare normal ce face, dar mi-ar placea sa vad informatii adevarate din partea voastra, nu astfel de nascociri doar pentru un pic de drama care sa atraga atentia cititorilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.