Executivul a introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizorii de energie, prin neaplicarea mecanismelor de plafonare şi compensare. Potrivit deciziei luate de Guvern, furnizorii vor fi obligaţi să recalculeze aceste facturi în 15 zile, iar în această perioadă se suspendă şi o eventuală plată a acestora.
”O factură care nu are elemente că este plafonată şi compensată, evident că nu are aplicate mecanismele de compensare”, a spus ministrul Energiei Virgil Popescu, adăugând că furnizorii au obigaţia să refacă absolut toate facturile unde nu s-au aplicat prevederile legale. De asemenea, nu au voie să perceapă penalităţi şi trebuie să sisteze plăţile pe perioada rectificării acestor facturi. Ministrul Energiei a afirmat că toţi consumatorii casnici, pe perioada aplicării acestei legi, nu numai cei vulnerabili, vor beneficia de interzicerea debranşării.
Virgil Popescu a declarat că între unu şi două milioane de facturi la energie au fost trimise populaţiei, fără ca furnizorii să îşi actualizeze aplicaţiile informatice, astfel că valoarea acestor facturi este una foarte mare. În urma ordonanţei guvernamentale de miercuri, furnizori vor reface aceste facturi. Ministrul a explicat cum poate afla cineva dacă factura pe care a primit-o este sau nu greşită.
”Îţi poţi da seama că o factură este eronată, că nu poate fi făcută în conformitate cu legea, dacă ţi se pare că preţul e mai mare decât plăteai în mod curent. Dacă nu are nici plafonare, nici compensare, atunci factura nu este în conformitate cu legea. Dar există şi o situaţie în care compensarea şi plafonarea nu se aplică, dar preţul din factură e dintr-un contract vechi şi nu necesită nici plafonare, nici compensare. Primul indiciu, factura este mai mare la acelaşi consum. Dacă nu ai în factură nici plafonare, nici compensare, este probabil ca factura să fie eronat făcută. În această situaţie, pentru a evita solicitarea din partea consumatorului, am adoptat astăzi o ordonanţă prin care obligăm furnizorii de a reface facturile în termen de 15 zile, de a nu percepe penalităţi şi de a suspenda la plată aceste facturi, până când vor fi refăcute, tocmai pentru a nu pune oamenii pe drumuri”, a spus el.
El a afirmat că urmăreşte preţul carburanţilor şi că a observat o creştere în ultima perioadă, iar, dacă va fi nevoie, statul va interveni şi în acest sector:
”Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, până la urmă şi carburanţii sunt pe piaţa de energie. Acolo am observat o fluctuaţie a preţului carburanţilor, în funcţie de cotaţia petrolului. Acum, e adevărat, cotaţia este la cel mai mare preţ din ultimii şapte ani de zile. Eu când trec spre casă, trec pe lângă multe staţii şi memoria vizuală îmi permite să reţin cifre. Da, este o cotaţie mare acuma. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, preţurile erau sub şase lei, acum sunt peste şase lei. Urmărim cu atenţie şi, dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri. Nu am văzut în ultimii ani de zile să vorbim de preţuri reglementate la carburanţi, piaţa s-a autoreglat la un moment dat. Să nu uităm că noi am scos acciza de la carburanţi în urmă cu doi ani, deci practic am avut o ieftinire a preţului la carburanţi”.
Aseara am urmarit pana la orele 24 televiziunile nationale cu subiecte numai pe FACTURI si COVID.
Stiristii au adus invitati de marca sau telefoane si convorbiri inregistrate de la decidentii politici , sefi ANRE , cetateni . DA. S-a spus clar si asta s-a retinut.
Statul roman este partas la primitul banilor cu FURNIZORII impreuna este partas la HOTIA generalizata si se faulteaza singur punand pe chituci economia romaneasca.
CSAT-ul trebuie sa intervina culmea , sa cerceteze cum Statul se sapa singur si aduce o situatie periculoasa in Romania privind siguranta nationala si chiar subminarea proprietatilor romanilor aflati in pericol si a ce a mai ramas din economia bazata pe consum si second-hand de toate felurile, auto,alimentara,vestimentara.
statului ii convine chiar si din aprilie incolo sa incaseze bani de pe asemenea facturi ca deocamdata cica e plafonat costul energiei, insa nu poate fi mentinut la nesfarsit.
Ministrul energiei striga HOTII,HOTII insa ei sunt chiar in curtea statului roman pt. ca 80% din FURNIZORI sunt romani cu firme romanesti baietii destepti din energie cum ii numea Basescu care are si el pacatele a doua mandate.
Poi nu cu mult timp in urmă te pupai pe gură cu ăștia ce guvernează și acum ce faci nene Bălane ?
Furnizorii corecteaza facturile reclamate si gresite.
Dar cati oameni isi dau seama ca sunt gresite si le reclama!?
Va spun eu:cateva procente, restul nu stiu si le platesc!