În perioada 1-4 decembrie, jandarmii bistriţeni au derulat acţiuni privind prevenirea şi combaterea faptelor antisociale la nivelul judeţului. De la începutul lunii decembrie au fost aplicate 23 de sancţiuni, din care 16 amenzi în valoare de 4.300 de lei şi 7 avertismente scrise.
Sancţiunile au fost aplicate pentru pentru abateri de la legislaţia legală în vigoare privind ordinea şi liniştea publică: adresarea de injurii, apelare nejustificată la 112, provocarea şi participarea la scandaluri, cerşetoria, îndemnarea minorilor de a săvârşi acte de vagabondaj şi de a cerşi, tulburarea ordinii publice, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat şi deteriorarea unor bunuri publice.
”Un fapt îngrijorător îl reprezintă depistarea, într-o perioadă scurtă de timp, a unor minori care sustrăgeau diverse produse (cosmetice, produse alimentare, dulciuri, hrană pentru animale, etc.) din magazine diferite. Conform reglementărilor legale în vigoare pe numele celor în cauză s-au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de furt”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Faptul in sine o fi ingrijorator dar minorii care mai aud si vad o stire cu hotii Romaniei isi incearca si ei norocul. Acuma ce sa fure ? Doar nu milioane de euro la care nu au acces. Cate o ciocolata, un poc de tigari si biscuiti cate un suc. Au avut de unde invata si inspira. Asta a fost educatia ultimilor 27 de ani. Modelul de baza ; (CEL de POLITICIAN)