(FOTO) ”Vrem să ducem mai departe fotbalul bistrițean. Principalul nostru obiectiv este promovarea în Liga a III-a. Toate echipele joacă cu ambiție mare împotriva noastră, dar nu cred că avem o contracandidată la promovare la valoarea lotului nostru. Avem un proiect până în decembrie finanțat de Consiliul Local Bistrița, de aceea și promovăm sigla municipiului pe tricouri, este partenerul nostru oficial care ne ajută cel mai mult la ora actuală. Bugetul pe care îl primim este pentru deplasări, echipament, susținerea sportivilor prin indemnizațiile de efort. Dacă vom fi pe primul loc, în februarie vom depune un nou proiect și Primăria Bistrița va continua colaborarea cu noi. Municipalitatea ne sprijină cam la 50-60% din bugetul total al clubului. Vrem să avem o activitate mai intensă la Copii și juniori, ne dorim să creăm grupe de copii în județ. Este foarte important să avem o colaborare cu alte cluburi, avem cu LPS, cu Ardealul Bistrița, cu cluburi din Beclean, Sîngeorz-Băi, pentru a duce copii la fotbal încă de mici. Ne dorim ca FC Bistrița să rămână un model pentru cei tineri”, a declarat într-o conferință de presă Florin Sângeorzan, noul președinte al FC Bistrița, echipă aflată pe locul 1 după nouă etape disputate în Liga a IV-a.
Florin Sângeorzan, care împlinește 47 de ani în 27 octombrie, administrează societatea Metal Fitness și Hotel Krone.
”Cred că avem cea mai bună echipă din Liga a IV-a. Avem niște tineri de valoare, care împreună cu experiența adusă de Costin, Mândrean și Chibulcutean sper să ne ajute să promovăm în Liga a III-a. Cu tinerii de perspectivă o să abordăm cele mai multe jocuri pentru a ne atinge obiectivul. Filip, Țigorean, Ceușan, Hordoan sunt nume de care veți auzi în viitor”, a menționat antrenorul Eugen Voica.
”Sunt bucuros că am fost primit în acest grup frumos care s-a format, FC Bistrița, unde este seriozitate, se dorește ceva. Aici mă simt ca într-o familie, ne trebuie doar performanță. Când se vrea ceva, vii cu sufletul deschis și dai totul”, a spus Sergiu Costin, campion al României în 2011 cu Oțelul Galați, cu care a participat în Champions League.
”Dorim să le mulțumim jucătorilor cu experiență că au venit alături de noi, jucătorii tineri au foarte multe de învățat de la ei, dar fără ei poate că nu am avea rezultatele pe care ni le dorim. E unul dintre cele mai echilibrate campioante de Liga a IV-a din ultimii ani, sunt echipe care pot încurca, dar avem cel mai bun lot și nu cred că putem avea probleme”, a afirmat portarul Doru Ilieș.
Reprezentanții FC Bistrița au prezentat și noul echipament, unul albastru, având inscripționat pe piept ”Municipiul Bistrița”. FC Bistrița primește finanţare nerambursabilă de la bugetul local pe domeniul Sport de performanţă – jocuri sportive, mai exact 89.820 lei pentru proiectul ”Promovarea fotbalului în municipiul Bistriţa”.
Adaugă comentariu