Asociația Culturală Bistrița Medievală organizează zilele următoare a doua ediție a Festivalului de arte vechi.
Joi 23 iunie, de la ora 17.00, la Casa Argintarului din Bistrița au loc ateliere de promovare a meșteșugurilor vechi. Vineri 24 iunie, de la ora 14.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu este programat un atelier de restaurare cu Liceul de Arte ”Corneliu Baba” Bistrița și Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean.
Moștenirea culturală primită de la înaintași prin ochii artistului contemporan. Elena Sofia Bobei și Raluca Județ – două bistrițence absolvente ale Liceului de Arte ”Corneliu Baba” care și-au desăvârșit parcursul educațional în domeniul artelor, transformându-le în profesii pline de pasiune, vă dau întâlnire în cadrul Festivalului de arte vechi, joi 23 iunie, ora 18.00, la Casa Argintarului Bistrița. Rigoare și studiu, culoare și tușe fine, artă și creativitate într-o expoziție de grafică și acuarelă ce pune în valoare patrimoniul bistrițean construit: ”Moștenirea”.
”Noul Bauhaus european și restaurarea patrimoniului construit”, vineri 24 iunie, ora 17.30, la Casa Argintarului din Bistrița – un dialog deschis despre importanța restaurării construcțiilor/ obiectelor existente, despre bune practici europene și locale, organizat în cadrul Festivalului de arte vechi.
Noua inițiativă europeană Bauhaus ne invită pe toți să ne imaginăm și să construim împreună un viitor care să combine durabilitate, bun gust, prețuirea și valorificarea valorilor culturale, să ne bucure privirea, mintea și sufletul. Un viitor European în care practicile și experiențele referitoare la patrimoniul construit și noile cladiri, la spațiile publice, dar și la modă sau mobilier sunt inspirate de artă, cultură și încurajează dialogul între acestea , îmbogățindu-ne spiritual, răspund nevoilor și funcționalității, sunt durabile, în armonie cu natura, mediul și planeta noastră.
Un dialog deschis publicului larg, organizat de Europe Direct Bistrița-Năsăud, Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean și Liceul de Arte ”Corneliu Baba”. Vor răspunde întrebărilor, vor ridica semne de întrebare și vor împărtăși experiențe și idei: Cornel Ban – profesor, Copenhagen Business School, Cornelius Făgărășan – architect, Camelia Târnovan – Director Direcția pentru Cultură Bistrița-Năsăud, restauratori și artiști plastici dascăli ai Liceului de Arte ”Corneliu Baba”, precum și alți actori locali relevanți și implicați.
Numărul de locuri este limitat de capacitatea sălii, selecția pe principiul ”Primul venit, primul servit”. Vă puteți înscrie până joi, 23 iunie la tel/ WhatsApp: 0771 294 416.
Vineri 24 iunie, de la ora 19.00, tot la Casa Argintarului va avea loc un recital de muzică veche susținut de Narcisa Brumar (soprană) și Caius Hera (teorbă). Aici programul detaliat.
Începutul secolului al XVII-lea a fost marcat de mari schimbări în practica muzicală. Dacă până în urmă cu câteva decenii, stilul compozițional preferat era cel polifonic, din acest moment compozitorii s-au aplecat cu mare interes spre stilul melodiilor executate de o singură voce acompaniată de un instrument muzical. Membrii „cameratei fiorentine” precum Jacopo Peri (1561-1633) și Vincenzo Galilei (cca.1520-1591) (tatăl marelui Galileo Galilei) și Giulio Caccini (1551-1618) au luat ca model tragedia greacă pentru a construi un stil muzical nou, bazat pe teatralitate. Textul era aranjat pe muzică în așa fel încât să servească înțelesului frazelor, fiind folosite moduri muzicale potrivite și o serie de ornamente, pe care vocea le interpreta cu mare expresivitate, pentru a sluji cât mai bine textului poetic. Preferințele compozitorilor în materie de tematică erau cele de dragoste, în toate ipostazele acesteia, de la fericire la tristețe și suferință, iar în materie de acompaniament, teorba (numită uneori „chitaronne”, denumire inspirată de la instrumentul antic grecesc „kithara”) – un instrument muzical cu 13 – 14 coarde, o cutie de rezonanță bombată, un gât lung cu două capete ce măsura până la 2 m lungime și care aducea un echilibru special sonorității muzicii pentru voce și basso-continuo. Festivalul de arte vechi aduce pe scena bistrițeană acest instrument muzical vechi, în interpretarea muzicianului Caius Hera, acompaniind armonios vocea sopranei Narcisa Brumar.
De vineri până duminică, între orele 10.00 și 21.00, puteți vizita Târgul breslelor meșteșugărești.
Festivalul de arte vechi este un proiect inițiat de Asociația Culturală Bistrița Medievală, finanțat din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul partenerilor: Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Fundația Societatea de Concerte Bistrița, Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul bistrițean, Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Turism în Bistrița-Năsăud.
Adaugă comentariu