Actualitate

”Festivalul tradițiilor țigănești”: Romafest, 10 Prăjini, Rona Hartner & Zuralia, dar și Balul Romilor

Ziua de 15 august – Adormirea Maicii Domnului, în popor ”Sfânta Maria Mare” – este specială pentru romii de pretutindeni, care sărbătoresc acest eveniment prin cântec, joc şi petreceri în stil propriu.

Și în acest an, Primăria Bistrița prin Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” organizează luni 15 august, pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu, ”Festivalul tradițiilor țigănești”, ediția XVI-a.

Deschiderea oficială a evenimentului este programată de la ora 17.00 când sunt așteptate formații precum: Ansamblul ”Lo Romengo Ili” – Sâncraiu de Mureș, Ansamblul ”Romafest” – Târgu Mureș, Fanfara ”10 Prăjini” – Iași.

Invitaţi să îi încânte pe cei prezenţi sunt și cei de la ”The Zuralia Orchestra” împreună cu Rona Hartner, care a editat în 1999 primul album muzical, ”Seule dans le Paris”. Concertul va aduce în prim-plan ritmul gypsy-balcanic. ”The Zuralia Orchestra” a participat la numeroase festivaluri de muzică, printre care Khamoro-World Roma Festival în Cehia sau Cardiff, un targ internațional al industriei muzicale din Marea Britanie.

Începând cu ora 20.00 va avea loc și tradiționalul Bal al Romilor, organizat în acest an la restaurantul ”Mia 1”.

afis festival traditii tiganesti 16

4 comentarii

  • Festivalul se intampla insa suntem foarte suparati:
    1) Numele ramane acelasi „Festivalul traditiilor tiganesti” in loc de Festivalul traditiilor Rome.
    2) Nici un grup din judetul Bistrita nu danseaza! Era bucuria noastra sa participam mereu!

    Aveti aici petitia pe care am facut-o pentru schimbarea denumirii in Festivalul Traditiilor Rome!!!

    https://petitieonline.net/petitie/09663156

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.