Actualitate

Festivități la Buduș, duminică 19 mai

Duminică 19 mai va fi sărbătorită împlinirea a 679 de ani de la atestarea documentară a localității Buduș printr-o serie de manifestări organizate de Primăria și Consiliul Local al comunei Budacu de Jos.

Cu această ocazie, IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului va binecuvânta lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica parohială din Buduș și va oficia Sfânta Liturghie pe o scenă amplasată în fața lăcașului de cult.

Apoi va fi sfințit și dezvelit Monumentul Eroilor. Pe placa din granit amplasată pe acest monument au fost gravate numele eroilor, fii ai satului Buduș, din Primul și Al Doilea Război Mondial. La ceremonia din 19 mai vor fi evocați cei care și-au dat viața pentru patrie, iar urmașilor acestora le vor fi înmânate, în semn de apreciere față de jertfa înaintașilor, plăcuțe comemorative, a precizat primarul comunei Budacu de Jos, Florin Sandu Simionca.

Ulterior va fi sfințită capela mortuară construită la Buduș.

Seara, în Căminul Cultural din Buduș, va avea loc premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, va fi prezentată istoria localității și va fi vizionat filmul ”Nuntă la români”, realizat în anul 1971 la Buduș.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.