Actualitate

Filantropia Ortodoxă: Pachete de sărbători pentru familii nevoiașe, copii orfani, pacienți, deținuți

Asociația Filantropia Ortodoxă – Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială ”Sfânta Muceniță Filofteia” din Bistrița, oferă zilnic, de luni până vineri, masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an oferă ajutoare consistente familiilor nevoiașe din județ.

Au fost oferite pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru perioada Crăciunului, produse medicale, produse de igienă, haine, încălțăminte, dulciuri și jucării pentru cei mici.

Președintele asociației, pr. Marius Pintican:

”S-au oferit pachete unui număr de peste 280 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 20 şi 30 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 1.000 de persoane și 7 tone de alimente, astfel încât nimeni nu a plecat și nu va pleca neluat în seamă de la noi. Produsele oferite sunt din colectele organizate de Preacucernicii Preoți din Protopopiatele Bistrița, Beclean și Năsăud și din donațiile bunilor noștri creștini din municipiu, care sprijină permanent activitatea noastră.

Un rol foarte important în ceea ce privește aprovizionarea îl are și postul de radio Renașterea, care prin genericul „Puținul tău poate însemna mult pentru cei care nu au”, susține activitatea cantinei și a celor 10 proiecte desfășurate de noi.

Prin urmare, am venit în ajutorul celor 80 de familii aflate în situații de dificultate de la Cantina socială ”Sfânta Muceniță Filofteia” din Bistrița, Piața Unirii nr. 9. Au primit daruri bogate și cei 34 de pacienți dializați pe care îi transportăm zilnic din întreg județul la secția de Hemodializă a Spitalului Județean din Bistrița.

Nu au fost uitate nici cele 40 de familii cu deficiențe de auz, surdo-muți, aflate în grija părintelui misionar Cătălin Mileșan și împreună cu părintele Ionuț Vlașin, preot misionar la Penitenciarul din Bistrița, am adus bucurie și la 50 de persoane private de libertate care nu au de la cine primi vizite, oferindu-le alimente tradiționale și produse de igienă. 

În mod deosebit, ne-am îndreptat către cei 35 de copilași orfani (7 dintre ei imobilizați la pat) de la Centrul pentru Protecția Copilului de pe Strada Toamnei, cărora pe lângă pachetele specifice de Crăciun, am reușit să-i îmbrăcăm în hăinuțe noi (pijama, șosete, maieu, fular, mănuși, căciulă, bluzițe de iarnă și ghetuțe).

De asemenea, persoanelor aflate în grija noastră la Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Târlișua, li se oferă toată asistența spirituală specifică acestei perioade, bucurându-ne de zeci de cete de colindători care aduc alinare și bucurie în sufletele noastre. În zilele de praznic, se vor organiza mese festive cu caracter tradițional, astfel încât toți să simtă cât mai mult atmosfera creștină și familială specifică sfintelor sărbători.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la mângâierea și bucuria oferită acestor frați mai mici ai lui Hristos, care nu au să pună ceva sau destul pe masa de Crăciun”.

2 comentarii

  • E un gest frumos, dar doar de a lua fata lumii. Persoanele filantrope își închină viața și avutul în mod altruist pentru a servi celor nevoiași, pe cand popii astia nu dau de la ei, aduna cer sponsorizari sa se vada si ei in fata, e plina si biserica de misei si farisei !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.