Actualitate

Firmă de comerț online din Bistrița, amendată cu 60.000 de lei de Protecția Consumatorilor

O firmă de comerț online din Bistrița a fost amendată de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud cu suma de 60.000 de lei pentru practici comerciale incorecte reclamate în decurs de două luni de circa 300 de persoane care au cumpărat produse online, informează instituția printr-un comunicat.

În perioada iulie-august 2024, au fost înregistrate, la Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud, 297 de reclamații privind activitatea SC Mela-Rox Com SRL, cu sediul în municipiul Bistrița, cu privire la nerespectarea obligației legale de a restitui sumele pe care le-a primit drept plată, în calitate de comerciant online, atât în cazul în care produsele vândute au fost furnizate și returnate, cât și în cazul comenzilor anulate de vânzător.

În acest context, CJPC Bistrița Năsăud a desfășurat, la societatea menționată, o acțiune de control.

Având în vedere faptul că aspectele reclamate de consumatori s-au confirmat, adică operatorul economic nu și-a respectat obligațiile contractuale, respectiv de a restitui contravaloarea produselor în termenul legal sau de a pune la dispoziția consumatorilor produsele comandate și achitate, acesta dorind doar să își vândă produsele și inducând în eroare consumatorul, operatorul economic a utilizat o practică comercială incorectă, nearătând grija aşteptată, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi cu principiul general al bunei-credinţe.

Ținând cont de neregulile constatate, operatorul economic a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 60.000 lei și s-a emis Decizia nr./ de încetare a practicilor comerciale incorecte, precum și obligarea restituirii de către Societatea Mela-Rox Com SRL a contravalorii produselor comercializate de pe site-ul www.melarox.ro.

Comisarii CJPC Bistrița-Năsăud vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, a transmis instituția.

Despre activitatea acestei firme, Timp Online a mai scris și în luna iulie a.c.

Etichete

5 comentarii

  • Pe eMag e plin de țepe. Sunt firme care vând produse cam sub 100 lei și îți trimit altceva sau care sunt stricate . Lumea nu are timp să facă reclamație pentru o sumă asta. Mai cer și 30 lei taxa de returnare și mai trebuie să plătești curierul . Eu am luat o țeapă de 120 lei și când o să am timp am sa fac reclamație . E de ajung sa insele 10 persoane pe zi au făcut 1000 lei profit

    21
    5
    • de pe emag …am luat o teapa de 140 de lei…am cumparat niste carti..platite..care nu au mai ajuns veci…..am contactat emag…si ciuciu 😀

      14
    • Nu ai timp sa depui reclamație la ANPC, dar aici ai timp sa te plângi!. Daca nu știai nu trebuie sa mergi la sediu ANPC sa depui reclamație, poți să faci reclamație și online pe site.ul lor!. Durează câteva minute toată treabă!.

  • Acum i-a prostit o cucoana (fosta OPC-ista) sa intre in procedura de concordat preventiv, o intelegere cu creditorii care sare in aer la prima nerespectare a angajamentelor de plata iar apoi se va deschide inevitabil poarta iadului. Vor baga pe foc la cazanele cu smoala pana le va iesi pe nas si sufletul din ei, se vor uita neputinciosi din fundul iadului cum se duce pe apa sambetei toata averea adunata, avere ce va fi risipita cu voiosie si rautate de cucoana insatiabila; li se vor usca ochii in cap privind cum masinile, casele, terenurile, bijuteriile, bunurile personale se vor vinde pe doi lei iar ei nu vor mai avea bani nici pentru o coaja de paine pentru ca dupa ce se va fi topit averea ii va urmari ANAF-ul cate zile vor avea.

    11
    • Concordatul in varianta damboviteana nu asigura nici o protectie; firmele pot fi atacate de recuperatori, de executori sau de orice rauvoitor. O pacaleala legala care ii face pe bietii oameni sa se arunce in bratele calaului si sa puna capul sub secure. Este de mirare ca exista oameni atat de naivi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.