ȘTIRE ACTUALIZATĂ Secretarul general al municipiului Bistrița, Floare Gaftone, a avut astăzi înfățișare la Tribunalul Bistrița-Năsăud ea cerându-le judecătorilor să ridice măsura controlului judiciar, dispusă de procurori. Este singura dintre cele trei inculpate din acest dosar care a contestat măsura.
Avocatul George Gaftone, care o reprezintă în acest proces, a declarat pentru Timp Online că magistrații Tribunalului și-au declinat competența în favoarea colegilor de la Judecătoria Bistrița. Cel mai probabil procesul se va judeca vineri.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuind să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
Ca măsură facultativă, art. 215 alin. 2 prevede că organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină la locuința familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori sau experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar și să nu comunice, direct sau indirect, pe orice cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existența;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.
Măsurile facultative cuprind o sferă largă de interdicții și obligații, organul care ia măsura fiind singurul care, în funcție de particularitățile cauzei, poate dispune asupra necesității impunerii acestora.
Potrivit art. 216 alin. 1, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 223 alin. (1) și (2) și luarea acestei măsuri este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.
La brutarie cu ea!
Acum are ocazia Turc sa iasa cu organigrama mult promisa si sa se scape de doamna sub control judiciar.
La fel se poate scapa de un altul degeaaba, Mitica.
Si sa inceapa actiunea de decimare a sefilor din primarie, multi la numar.
Aveti grija pe care cu care comasati, ca interesele sunt mari, iar cei vizati se lupta pentru suprematie…. nu se stie care e mai mare ca alalalt…
Oricum is degeaba toti!
Prezumtia de nevinovatie, gibonilor! Ia nu mai faceti voi justitie pe internet.
da de ce? numa pentru unii justita se face pe internet? ba sa se faca la fel ptr toti sau ptru nici unul!!!
Bobiță, puțin îmi pasă ce-o să pățească sau nu o să pățească madam Gaftone. E vorba de principii democratice. Săriți toți ca șacalii cu linșajul. Într-o lume civilizată se lasă justiția să își facă datoria și după aia se discută. Dar cum ziceam, suntem departe de lumea civilizată. De aia ziceam. Giboni.
Diogene…tata…esti idiot……dar cu avocati ca tine ..mami face puscarie!!!!
Petre, m-ai fi consternat să constați bunul simț al afirmațiilor mele. Nu mă supăr. Atâta poți tu înțelege din lumea în care trăiești.
Avocatul lui pește prăjit băiețelul lu mama și tata. Nu a știut nici măcar competenta materială a instanței căreia să se adreseze. S-a lipit de Zăgrean ca o muscă, după ce s-a repatriat din Cluj unde era un ilustru anonim. Altfel nu avea acces la clienți.
Dar când ziceau madamele că știu ele că unii dezvoltatori nu vor respecta autorizația…asta înainte de a o depune….ce era? Justiție telepatică! Atunci nu exista prezumția de nevinovăție? Aici era bine că se antepronunța…acum că e acuzată de fapte grave, pe dovezi, nu e bine! Cine să-i mai înțeleagă!
S-au făcut de ras!!
Cum naiba sa fii atâta de (…) încât sa nu sti la ce instanța sa depui contestația??? Ce s-o fi distrat procurorii azi…
Va dați seama ca femeia asta atâta de “competentă” a semnat de legalitate toate actele primăriei din ultimii 20 de ani???
Și apoi ne miram c-au săltat-o cu mascați ?!…
Sfătosul de avocat al doamnei, cu aere de mare cunoscător , nici n-a știut unde să conteste măsura, a contestat-o la tribunal, în loc de Judecătorie, luând-o astfel în freză.
Aviz amatorilor !
lasati ma,stim noi cu justitia din bn,procurori de doua parale si judecatori indulgenti,o sa iasa un mare rahat,o fasaiala.
Dna Gaftone a gresit pentru ca nu a stiut cum sa lupte cu mafia lui Cretu, caracatita care se intinde inca in toata primaria. Prea multi functionari corupti in toate birourile.
Sper sa se faca dreptate tuturor.
sofia lu cucu ….tantica s-a luptat cu toata gasca care nu a cotizat regulamentar…drept dovada plicurile gasite…Cine nu cotiza nu construia..!! Asa ca lasa-ne cu mafia lu cretu si alte bazaconii…E vorba strict de luare de mita ,abuz in serviciu ,si grup infractional organizat…Restul e poveste!
pentru Matei
Te inteleg domnule, te inteleg! Esti din mafia lui cretu și executi ce ti se spune
altfel e de rau, nu?
Apoi să stii ca grupul infractional a fost intarit de cretu, ca i-a convenit și nu l-a desfiintat.
Cotizezi si mata?
funcționarii s-au bucurat primii ca au scăpat de ea. Umilirea, presiunea, jignirea colegilor, toți trebuiau sa lucreze ce voia ea, când voia ea, doar pt ea, pt procesele ei personale, nu ale primăriei. Despotica și răzbunătoare.
Se credea primărița orașului și conducea neoficial primaria.
Avea nevoie cel puțin de un dus rece…
pentru Din interior
Din interior asa spun toti din mafia lui Cretu, de parca nu Cretu a dus primaria unde a vrut el pentru interesele sale si de grup. Si,da, Cretu s-a razbunat pe Gaftone! I-a luat din atributiuni, i-a luat soferul , si-a indrumat clietela pe care nu a putut sa o satisfaca sa o dea in judecata pe dna Gaftone. Pentru ca dumneaei nu a fost de acord cu masinatiunile lui Cretu si a oamenilor sai corupti.
Aceasta doamna asustinut persoane sustinute si de fostu primar…. dar de departe cea mai mare sustinere a avut-o pentru Monica si doamna tuturor fondurilor europene. Amu toata lumea stie ca astea doua i-au intors curu, montate de Cretu. La fel de vinovat ca doamna este si Cretu. El era bun peetin cu monicuta.. mergeau de multe ori pe teren.
Politia ar trebui sa mearga pe fir la mult mai multi angajati in special sefi: la politisti, la parcari, achizitii, social, fonduri si cam peste tot.
Atata timp cat un sef prinde radacini, si vechime de peste 15 ani, inseamna ca acele persoane is in stare de orice pentru scaun.
Sofia cucu, ce-am spus e de pe vremea lui turc, deci de acum.
Pe vremea lui Crețu erau luptele de care zici tu…
Sofia cucu! Habar nu ai ce spui!
Îl blamați degeaba pe Crețu!
Nimeni nu poate demonstra că ar fi beneficiat, personal, de ceva!
Pe când,la alții, dacă urmărești actiunile în instanță, pierdute,vezi interesele personale.
In fapt, despre asta e vorba în toată această poveste.
Urâtă poveste, care, din păcate a creat o imagine tot atât de urâtă, pentru primarie!
pentru Ady
daca ar fi fost cretu onest si cinstit nu ar fi ajuns primaria in halul asta.
sau cum ii turcu si pistolul!
Da, Sofia cucu! Bine zici!
Cum îi „turcu” și pistolu!
Ma uit la ce se intampla si injur de s-a saturat si nevasta-mea si s-a mutat in alta camera!
Injur…in barba……nu blestem ca daca o sa va blestem dracu se alege de sandrama!
Blestemul poporului asta bizar e că tre’ să ceară autorizație de construcție chiar și pentru un veceu de la un stat care nu e în stare să construiască nimic.
Tupeul ăsta de bugetar bătrân, hârșâit, uns cu toate alifiile, atoateștiutor, de neânlocuit, care învârte planeta asta…este caracteristic duamnelor de la primărie, mai precis de la urbanism. Știți ce le alimentează acest tupeu? PROSTIA LOR! În prostia lor…inghinera mecanică se crede urbanist, horticultoarea arhitect, jurista se crede poliția esteticii urbane și mama artelor, s.a.m.d. Doar inginerii constructori se cred doar inspectori sau consilieri. De ce? Pentru că au noțiuni și știu cu ce se mănâncă urbanismul. Sunt câteva doamne și un domn…moldovean de altfel…la urbanism care chiar își fac treaba…care își merită banii…și care chiar ajută din plăcere…nu erau nervoși…nu-i dureau capul…nu se plângeau că nu ei au luat banii pe proiectare…nu scoteau avize și planșe din documentații…(nici una din cele 6 nu se regăsesc aici). Nu trebuie generalizat….Așa că, sofi cucu, ciocul mic…că g+s(zisă și Soarele Meu)+moni(zisă și Suji Banu) erau flancul drept al MAFIEI care jupâneau și șmenuiau puguri și vămuiau fraierii! Așa că, nici o milă, nici lor nu le-a fost!!! Au înfrânt!!