PNL a depus la Senat o moţiune simplă privind infrastructura de transport, liberalii cerând demisia ministrului Transporturilor, Iulian-Ghiocel Matache.
”Senatorii PNL au depus o moțiune simplă pe Transporturi, prin care dorim să atragem atenția că PSD este total dezinteresat de infrastructură. Guvernul Ponta nu a reușit în mandatul său să inaugureze niciun km de autostradă început de la zero, deși a promis 1.300 de km, cuprinși în Master Planul General de Transport al României. Singura realizare, cu ghilimele, este schimbarea în 18 luni a trei miniștri ai Transporturilor: Dan Șova, care n-a făcut altceva decât să împartă ministerul în două ca pe propria moșie, Ioan Rus, al cărui Master Plan a fost respins de UE și care ar fi trebuit să ducă la demisia sa imediată, lucru care s-a întâmplat mai târziu în alte conjuncturi, iar ultimul ministru – nimic, este pur și simplu inexistent”, a spus senatorul PNL Cristian Florian.
El a menționat că este ”o lipsă totală de responsabilitate” a Guvernului: ”Guvernul PSD a pus acea acciză pe carburant pentru susținerea infrastructurii. Ați auzit ce s-a întâmplat cu cele peste 600 de milioane de euro strânși din această acciză, ce s-a întâmplat cu acești bani? Niciun răspuns”.
Senatorul Florian a adăugat că abordarea liberalilor este una pertinentă: ”Ministerul Transporturilor gestionează orice altceva mai puțin infrastructura. Cerem demisia ministrului Transporturilor, de al cărui nume am auzit doar acum, odată cu manifestațiile de la CFR. Tragem un semnal de alarmă că este nevoie de un management responsabil în acest domeniu, actualul ministru s-a dovedit total iresponsabil. Noul ministru să vină cu un program realist. De dezvoltarea infrastructurii depinde dezvoltarea României”.
Moţiunea simplă ”Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri” este semnată de 44 de liberali.
Guvernul Ponta a inaugurat cateva sute de km de drumuri. Senatorul Florian minte cu nerusinarea specifica PDL si PNL.
Guvernul Ponta e atat de mincinos incat nu vede adevarul.A inaugurat numai plagiate, coruptie si minciuni.N-au cum sa vada ce spune Florian!
Dl Senator care este total dezinteresat de cei care l.au trimis acolo. Apare odata pe an cu niste texte pe care nici el nu le intelege.
mai traieste florian? mai e senator? de cand nu a mai fot prin teritoriu? se ocpua doar de afacerile proprii, nimic nou. macar de nu ar mai deschide deloc gura.