Actualitate Recomandări

Florin Bojor către primarul Crețu: De ce pe mine nu mă lăsați? Vă este frică?

Prof Florin I. Bojor, care și-a anunțat candidatura ca independent la Consiliul Local Bistrița, scrisoare deschisă pentru primarul Ovidiu Crețu:

”Stimate domnule primar Ovidiu Teodor Creţu, vă este frică de un simplu cetăţean ca mine, că poate ajunge consilier? Vă este frică de un independent ca mine, că o să vă strice mişmaşurile politice din Consiliul Local Bistriţa? Partidele politice pot strânge semnături în stradă, Florin Bojor nu, de ce oare?

De ce aprobaţi numai partidelor politice acordarea de spaţii pe domeniul public pentru strângerea de semnături necesare susţinerii candidaturilor, cum cere legea, şi pe mine nu mă lăsaţi?! Am depus în 29 februarie 2016 cererea pentru ca să-mi permiteţi să strâng în stradă cele 1.000 de semnături necesare susţinerii candidaturii mele independente pentru Consiliul Local Bistriţa. Astăzi, 3 martie, am trecut pe la Primăria Bistriţa ca să-mi primesc răspunsul favorabil la cererea mea şi mi s-a spus că încă cererea nu a fost repartizată…

Să înţeleg că o să-mi răspundeţi numai la împlinirea a 29 de zile de la depunerea cererii, cum ne-aţi obişnuit pe noi bistriţenii? După cum ştiţi în calitate de politician, numai după publicarea în Monitorul Oficial a calendarului alegerilor şi publicarea de către autorităţile electorale a formularelor candidaţii independenţi încep strângerea de semnături necesare prezentării la alegeri. De asemenea, până în 26 aprilie trebuie depuse candidaturile pentru a intra în alegerile locale din 5 iunie 2016. Vorbim de 1.000 de persoane ce trebuie să semneze şi să completeze cu datele de identitate lista de susţinere în 3 exemplare, adică câteva minute bune pentru fiecare. Ca atare, timpul este foarte scurt pentru independenţi…

Am înţeles că partidele politice în 2012 au trimis de două ori duba Poliţiei Locale după mine, am înţeles că nici pe pământul meu nu m-aţi lăsat să scriu cerinţa de morală de la parlamentari, am înţeles că nu-mi este îngăduit să am pod şi gard la proprietatea mea ca toată lumea, am înţeles că nu luaţi în considerare nicio propunere cetăţenească ce o adresez Primăriei, dar nu înţeleg de ce interpretaţi activitatea mea ca o luptă personală cu domnia voastră. Eu nu am nimic cu domnia voastră, domnule primar, însă în democraţie nu aveţi dreptul să mă discriminaţi şi la alegeri. Deci, vă rog frumos, de maximă urgenţă, să-mi permiteţi să-mi strâng în stradă cele 1.000 de semnături necesare candidaturii mele independente! Vă mulţumesc frumos!”.

10 comentarii

  • Dle Bojor… eu semnez pentru dvs… poate va si votez… dar intrebarea mea este: ce credeti ca o sa reusiti sa faceti ca simplu consilier? in afara de a va „pata”

  • Domnul primar nu-i frica….vrea doar sa ne protejeze de ….creasta ta.
    Apropo….cand te tunzi?
    (maine il vedem pe bujorel tuns, sa-l vada baba lui!!!)

    • mai este acum unul in CL , netuns, nebarbierit ……….arata urit. pe cuvint. nu spun cine este dar se poate vedea.

  • Nu-l apar pe prof.Florin Bojor .Nu am niciun interes.Am trecut acum vreo24 de ani prin aceeasi experienta.Am crezut cu sinceritate in sansa independentilor.Am avut rezultate frumoase si toti cei ce cunosc evolutia Consiliilor Municipale din Bistrita spun ca acel prim consiliu a avut rezultatele cele mai bune,Dar ma indoiesc ca,in conditiile actuale Dl.Prof.FB va avea succes..Nu pt ca nu are mesaj la public ,ci pt ca interesese partidelor o sa-l striveasca.Dar sansa dansului e in noi!Ar fi bine sa avem cat mai multi oameni care sa aiba pozitie corecta si neimpusa de partide.Iar ,Florin ,simt ca asta va face.Succes!

    • ai vazut bine . poate sint doi. cine stie…..!! nici reclama nu stie sa-si faca. deh ….soarta.

  • De unde a aparut acest personaj? Pe cine reprezinta el? Par ciufulit, nebarberit, stand pe banca ca o domnisoara si camasa usor desfacuta e imaginea care nu stiu pe cine convinge sa il voteze. De unde apar aceste persoane? Oare cum le vine ideea ca pot reprezenta cel putin 1000 de persoane si mai ales sa-i convinga cu acest mesaj din care nu se intelege daca el (Florin Ioan) semneaza pentru Bojor sau cum????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.