Politică

Florin Urîte: Politicul trebuie să gândească economic și mai puțin electoral

”Sistemul public din România este bolnav, fiind supraîncărcat cu personal plătit regește cu salarii care, în multe sectoare, le depășesc pe cele din mediul privat” – Florin Urîte, candidat PNL pentru Senatul României la alegerile din 1 decembrie.

”Salarizarea aceasta contra naturii denotă faptul că structura capitalistă a societății este una ce tinde mai degrabă spre socialism.

Acest talmeș-balmeș structural naște o sumedenie de probleme. De exemplu, în majoritatea comunităților locale mici, banii încasați de la contribuabili se duc pe cheltuielile de personal din administrația locală, iar în unele situații acești bani nu acoperă necesarul salarial. Aceasta înseamnă că respectiva primărie există pentru cetăţeni nu ca să le ofere servicii, ci pentru ca anumiți angajați de acolo să fie încadrați pe posturi călduţe.

Adunate la nivel național, astfel de cheltuieli sunt de ordinul milioanelor de euro.

De aceea nu se pot face investiţii, nu există performanţă în administraţie şi cetățenii nu văd că banii lor plătiți statului sub formă de taxe și impozite s-ar concretiza în proiecte benefice pentru comunitate.

Este unul dintre motivele pentru care oamenii nu mai au încredere în clasa politică.

Gândirea aceasta strategică a unor politicieni are o miză electorală: aceste angajări ”la stat” să se transforme în voturi, iar funcționarii publici în agenţi electorali!

Desigur, există mulți funcționari onești și competenți, fără de care instituțiile nu ar putea funcționa.

Regionalizarea ar fi singura soluție viabilă pentru a salva România de povara atâtor angajări la stat, angajări suportate de toți românii, dar mai ales de cei din mediul privat.

Desigur, regionalizarea trebuie pregătită pentru că nu poți arunca în șomaj zeci de mii de oameni, indiferent că aceștia au făcut sau nu jocul politicului.

Soluția transferului uman din instituții publice în alte posibile locuri de muncă se poate face prin activarea acelor parteneriate publice – private prin care să fie create locuri de muncă iar povara cheltuielilor bugetare să fie suportabilă.

Măsuri precum valorificarea resurselor agricole și minerale, transferul forței de muncă dinspre domeniul public spre domeniul privat sunt măsuri cu caracter liberal și înseamnă scăderea deficitului bugetar, stoparea importurilor și chiar relansarea exportului de produse românești. În aceste condiții, se va menține o creștere economică sustenabilă bazată pe producții autohtone și nu doar pe consum ca în prezent.

După 35 de ani de capitalism la întâmplare, a sosit momentul ca factorul politic să gândească economic și mai puțin electoral.

Se poate! Pentru Familie, Comunitate, Țară!”

(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 11240002)