Asociaţia Tăşuleasa Social, care a lansat, marţi, la Alba Iulia, proiectul Via Transilvanica, a primit un mesaj de susţinere din partea unui fost premier al României. Este vorba despre nimeni altul decât fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş care a lansat Platforma România 100. Într-o postare pe Facebook, Cioloş a scris că, în opinia lui, proiectul este unul de „anvergură naţională”.
„Prietenii de la Tăşuleasa Social au lansat azi un proiect de anvergură națională. Un plan care îmbină istoria, natura, sportul, turismul sub cupola unui patriotism de substanță.
Proiectul constă în realizarea unui traseu pentru pasionații de plimbari pedestre, de super-maraton, etc. Acest traseu de 950 kilometri numit Via Transilvanica va porni din Drobeta Turnu Severin (pe unde a intrat regele Carol I în țară) și se va finaliza la Putna (unde se află înmormântat Ștefan cel Mare).
Dincolo de valoarea sa simbolică, dincolo de faptul că Tiberiu Useriu va avea traseul lui de ultra-maraton la el acasă alături de alți pasionați de provocări de acest gen, văd în acest proiect și un uriaș potențial de dezvoltare economică. Micii producători agricoli de pe traseu și deținătorii de pensiuni rurale pot da culoare și autenticitate acestui proiect. Alin Uşeriu, nu veți fi singuri în acest proiect!”, a scris Cioloş.
Dacian Cioloş s-a numărat printre cei care l-au aşteptat la aeroport pe Tibi Uşeriu după ce a câştigat Arctic Ultra pentru a treia oară. În timpul cursei, el a postat şi un mesaj de susţinere.
OAMENI ADEVARATI !!!!!!!!!
FELICITARI !!!!!!