Fostul şef al Poliţiei Năsăud, inspectorul principal de poliție Leon Anton Cloșcă, a dat în judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj pentru condițiile inumane din arest. În prima instanță, Judecătoria Cluj a dispus ca inspectorul Cloșcă să primească suma de 22.400 de lei, sentința fiind menținută la Tribunalul Cluj.
Potrivit evz, ro, dintr-un raport întocmit de IGPR, reiese că din pereții celulelor ies ploșnițe care îi mușcă
pe deținuți aceștia îmbolnăvindu-se de boli de piele, Leon Cloșcă fiind unul dintre cei care s-a ales cu ”dermatită atopică produsă de înțepătura unor insecte”.
Potrivit aceluiaşi raport, noaptea, arestații sunt obligați să își facă nevoile în sticle de plastic sau pot să aștepte până când sunt scoși la toaletă de singurul polițist care asigură măsurile de pază, al doilea fiind cel care supraveghează sistemul video. ”Arestul nu este dotat cu un sistem de siguranță de tipul semnalizării optice sau acustice în camerele de deținere ori în spațiile anexe, cu corespondență la camera șefului de schimb, astfel că în cazul unei situații de urgență persoanele private de libertate anunță personalul prin bătăi în ușă”, se arată în raportul IGPR.
Celule au dimensiunile cuprinse între 9.6 mp și 11.31 mp, în acestea fiind cazate între două și patru persoane. Lumina naturală lipsește cu desăvârșire, iluminatul fiind asigurat de un neon care funcționează non stop. Grupuri sanitare nu există în celule, arestul având două grupuri sanitare care conțin trei toalete „de tip turcesc” și șapte dușuri funcționale, din când în când.
Autorizația sanitară a centrului de arest Cluj nu a mai fost avizată de Direcția Sanitară Cluj, din anul 2010. Instalația de canalizare este defectă și învechită, astfel că celulele se inundă în mod repetat, fiind necesară intervenția muncitorilor de la Compania de Apă Canal pentru desfundarea acesteia. ”Situația generează un real pericol de transmitere a unor boli infecțioase, igrasie, mucegai,etc”, se mai arată ăn raportul IGPR.
În ultimii ani, mai multe persoane care au fost încarcerate în arestul IPJ Cluj au deschis procese și au cerut despăgubiri financiare. Un alt deținut care a câștigat procesul este fostul primar al Clujului, Sorin Apostu. Acesta a primit despăgubiri de un leu. ”Eu nu am vrut bani. Am vrut să arăt că acolo sunt niște condiții inumane și să se modernizeze”, a spus fostul primar.
Leon Cloşcă a fost arestat pentru fapte de corupţie fiind cercetat în acelaşi dosar cu Ioan Mureşan şi Roberto Hasnăş. Dosarul se judecă în prezent la Tribunalul Maramureș.
daca vreun pic si-ar fi respectat functia si meseria, nu ar fi facut in veci asa ceva. Se demonstreaza inca odata ca multi se duc in functii doar pentru avantaje, nu le pasa de fel de onoare sau rusine. Adica daca tie iti este frig dai statul in judecata ca nu te tine in puf, dar cand tu faci faradelegi astepti sa fi tratat corect nu? Rusine!!! nu pentru banii aia pe care ii vom plati toti ci pentru gest!
Ok , dar colegi lui din Cluj de ce nu au facut un arest normal , omul il poti pedepsi ptru fapta care a savarsito , dar nu- l poti pedepsi sa traiasca in conditii inumane , asta inseamna sa pedepsesti omul a doua oara , lasand vechile timpuri ! Avem drepturi , si el le stie si le cere ! Daca alti nu o fac , asta e treaba lor ! Inseamna ca le convine !
Daca conditiile sint inumane trebuia sa se comporte sa nu ajunga acolo.
Bravo, exact de asta avea nevoie. Poate primește și ceva spor pentru lipsa de libertate, ca deh a suferit mult…..
si eu pot sa-l dau in judecata pe acest PENAL…el cat a fost platit din banii mei nu mi-a asigurat siguranta de a nu fi intepat atat optic cat si vizual de stiri in care el savarsea fapte penale!!!!
daca nu a fost inca judecat…atunci PENAL= inculpat!!!!!!!!!!!!!!!!!