Actualitate

Prefectul Frenț: România oferă șanse tinerilor. Ce dovadă le-a prezentat studenților

”România e o țară cu probleme pentru că la nivel de vârf sunt niște bătălii, dar vă asigur că este o țară care oferă șanse tinerilor, iar faptul că toată lumea de aici (de la prezidiu -n.a.) este generația mea și faptul că ne-am realizat făcând școli și cariere în România demonstrează acest lucru”, a spus, luni, prefectul Ovidiu Frenț la deschiderea noului an academic la Extensia Bistrița a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj.

Prefectul ai-a felicitat pe tineri pentru că au ales să studieze la UBB.

”UBB împlinește frumoasa vârstă de 100 de ani și 60 de ani de când s-a unit universitatea maghiară cu cea română în Cluj și au format ceea ce azi numim UBB. Iată un exemplu de europenism încă din 1959, iar lucrul acesta este un atribut al Ardealului. Conviețuim împreună, muncim împreună și învățăm împreună și este foarte frumos acest lucru. Aveți șansa să studiați și să fiți profesori la cea mai prestigioasă universitate românească. Eu, chiar dacă am făcut doar un masterat la UBB – studiile universitare le-am făcut în altă parte – după studiile recente chiar din acest an acesta este adevărul și nu e o laudă neacoperită de realitate. UBB este cea mai prestigioasă universitatea și l-a dat pe actualul președinte al Academiei Române, rectorul Ioan Aurel Pop, mai sus de atât nu se poate din punctul de vedere al învățământului, cercetării și cunoașterii într-o țară”, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

El a menționat că e un lucru îmbucurător că numărul de studenți e în creștere la Bistrița, dezideratul oricărui oraș european fiind acela să aibă o componentă universitară: ”Mai rămâne să încercăm să vă convingem să rămâneți în județ și în țară după încheierea facultății. Sigur că o experiență în străinătate e utilă și v-o recomand, am avut și eu, dar vă asigur că potențialul de dezvoltare al României, al județului și al orașului este suficient de mare încât să găsiți oportunități poate mai multe decât afară chiar dacă în acest moment pare așa o situație în România că ar fi neprietenoasă, dar v-aș ruga să dați la o parte ecranul acesta cu paraziții din mediul public care vă dau impresia că e o țară cu probleme. E o țară cu probleme pentru că la nivel de vârf sunt niște bătălii, dar vă asigur că este o țară care oferă șanse tinerilor, iar faptul că toată lumea de aici (de la prezidiu -n.a.) este generația mea și faptul că ne-am realizat făcând școli și cariere în România demonstrează acest lucru”.

El a spus că îi așteaptă pe tineri, la absolvirea facultății, să vină în administrația publică.

”Chiar vă așteptăm cu mare drag să ocupați posturi în administrație și, de ce nu, în politică pentru că, în pofida a ceea ce se spune în mass-media, politica este un loc în care sunt și oameni de calitate și idei bune, doar că ele trebuie puse în practică. Până la urmă, și opțiunile politice, ca și cele religioase și culturale, sunt cele care întregesc un tablou complet și complex al unei țări și e nevoie de opinii diferite, dar trebuie să creștem nivelul de civilizație și să încercăm să implementăm aceste proiecte pe criterii clare și care să nu ducă în derizoriu acest domeniu. Din păcate, noi am devenit foarte neatractivi ca și mediu politic și administrativ tocmai pentru că în cei 30 de ani de democrație au fost foarte multe probleme care au măcinat prestigiul instituțiilor. Eu vă asigur că sunt foarte mulți oameni de foarte bună calitate în instituții. Având în vedere ieșirea naturală din sistem prin pensionare, vă îndemn să veniți către aceste instituții și să nu faceți degeaba acești ani de facultate. Cu mare încredere puteți merge mai departe pentru că nu ați ales rău”, a spus Frenț.

La Extensia Universitară Bistrița a UBB vor învăța anul acesta 555 de studenți și masteranzi.

4 comentarii

  • Prefectul are dreptate pana la un punct. Ca sa fi insa ascultat si sa devi un bun functionar in administratie si sa poti sa iti faci cunoscute ideile, trebuie sa te inscri intr-o entitate cu caracter mafiot numita PARTID POLITIC care dupa schema de organizare cu NASUL in frunte , ne place nu ne place la asta duce. Nu o spun eu , ci a spus-o marele istoric FLORIN CONSTANTINIU care zicea ;(ungurii, rusii , turcii si tatarii nu au produs impreuna atata rau Romaniei cat partidele politice impreuna ). Cum suna ?

    • A venit criza i-urilor.
      Luati de aici si nu va mai zgarciti: „iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii”!
      Va ajung pentru cateva comentarii. Cand vi se termina sa imi ziceti ca va mai dau! =))

  • Prefectul Ovidiu Frenț, este de-a dreptul penibil când vorbeste despre UBB , fără să fi fost student la la această universitate. Este ca si cum ai incerca să faci o recenzie la o carte pe care nu ai citit-o.
    Prefectul spune despre UBB,că este cea mai prestigioasă universitate pentru că l-a dat pe actualul președinte al Academiei Române, rectorul Ioan Aurel Pop. El habar n-are că UBB l-a dat si pe fostul președinte al Academiei Române, academicianul Ionel Haiduc. Apoi cel putin 3 dintre fostii rectori ai UBB au fost membrii ai Academiei Române, incepând cu Iuliu Hațieganu in perioada interbelică si continuând in perioade mai recente, cu istoricii Constantin Daicoviciu si Stefan Pascu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.