(FOTO-VIDEO) Ansamblul folcloric al Şcolii Gimnaziale Spermezeu, „Muguraşii Ţibleşului”, a participat la inaugurarea „Drumului Unirii” dintre județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, în locul numit Dealul Șpanului.
Copiii au fost însoţiţi de directoarea Voichiţa Țermure şi de învăţătoarele Eleonora-Delia Boca şi Lucreţia Cotuţ, precum și de profesorul Claudiu Drăgoi.
Cu toţii au purtat costume populare specifice zonei. Copiii din Spermezeu au prezentat o secvență dintr-un obicei tradițional și o colindă autentică „Colo sus în vârf de munte”.
„A fost un eveniment deosebit, organizat în Anul Centenarului, de care ne vom aduce aminte cu mult drag de acum înainte!”, au scris pe Facebook reprezentanţii şcolii.
Sursa foto-video: Facebook Şcoala Gimnazială Spermezeu
Adaugă comentariu