Actualitate Recomandări

Funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, scoasă la concurs

Inspectoratul General al Poliţiei Române va organiza luna aceasata concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud. În prezent, ea este ocupată temporar de comisarul-şef de poliţie Mihai Oliviu Lupşa, împuternicit să o exercite începând cu luna aprilie.

Conform IGPR, la concurs pot participa doar ofiţeri de poliţie care să fi absolvit studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă sau studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare (sistem ,,Bologna”) într-unul din următoarele domenii fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe sociale sau ştiinţe umaniste şi arte.

De asemenea, se mai cere să aibă cursuri postuniversitare sau de masterat într-unul din domeniile/specializările sau conexe acestora: matematică şi ştiinţe ale naturii, informatică, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale şi politice, ştiinţe economice, ştiinţe umaniste, ştiinţe inginereşti, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică sau management. Mai sunt acceptaţi şi cei cu studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă, absolvite anterior aplicării celor trei cicluri de tip „Bologna” în aceleaşi domenii sau studii universitare de master, ciclul II de studii universitare.

Pentru a participa la concurs candidatul trebuie să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop; să deţină gradul profesional de minimum inspector principal de poliţie; să aibă vechime în muncă/din care din care în structuri de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională: 7 ani/5 ani; să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să aibă cel puţin 3 ani vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI; să fi obţinut calificativul de cel puţin „Bine” la ultimele două evaluări anuale de serviciu; să nu fie cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală; să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului.

Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române din Str. Mihai Vodă nr. 4 – 6, Sectorul 5, Bucureşti, la data de 28.06.2017, şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.

Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Va fi declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.

Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.