ACTUALIZARE Ţigle şi plăci de pe blocurile din zona de nord a oraşului au fost luate de vânt joi după-amiaza, când asupra Bistriţei s-a abătut o furtună foarte puternică. De asemenea, un stâlp a căzut peste un acoperiş pe Drumul Dumitrei, iar pe strada Căstăilor a căzut un copac, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.
Un bloc ANL din cartierul Subcetate a fost avariat şi el de furtună. Vântul a luat ţiglele, iar în apartamentele de la ultimul etaj a intrat ploaia.
Și în alte localități, precum Năsăud, furtuna a doborât copaci. La Zagra, sunt case afectate de vânt, fire electrice rupte şi copaci căzuţi.
Mai multe mașini au fost blocate din cauza copacilor căzuți pe un drum forestier din comuna Parva, într-o zonă greu accesibilă. Au fost alocate Secția Năsăud și EPA Năsăud.
Și la Beclean se văd urmările furtunii (foto în continuare). Un copac a căzut chiar în Parcul Central peste una dintre mesele cu bănci (foto principală). Pe lângă copacii rupți, vântul violent a suflat mai multe țigle și bucăți de internit de pe blocurile din Beclean, distrugând mai multe mașini parcate. Mai mult, comercianții care au venit să se instaleze pentru Zilele orașului au avut de suferit întrucât tarabele le-au fost spulberate de vijelie, iar un transformator care alimentează zona cu energie electrică s-a ars. De asemenea, furtuna a făcut ravagii și la Băile Figa, acolo unde numeroase umbrele și șezlonguri au fost puse la pământ, potrivit Știri din Beclean.
Probleme s-au înregistrat joi după-amiază şi între staţiile CFR Beclean pe Someş – Bistriţa, însă traficul feroviar a fost reluat după remedierea acestora.
Comuna Lechința, afectată grav de furtuna de acum câteva zile, n-a fost ocolită nici ea de vijelie, care a rupt copaci și a desprins țigle de pe case (foto în continuare).
Județul Bistrița-Năsăud a fost joi după-amiază sub cod portocaliu, al patrulea de acest nivel în ultima perioadă, de intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii și mari, averse care vor cumula 30…35 l/mp.
De asemenea, pentru râurile din bazinul Someșul Mare, județul Bistrița-Năsăud, a fost emis cod galben de inundații de joi 29 iunie ora 17.00 și până vineri 30 iunie ora 0.00.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod galben și cod portocaliu de intensificare a valului de căldură și disconfort termic accentuat, județul Bistrița-Năsăud fiind sub incidența unui cod galben de caniculă joi 29 iunie, cu condiții de ploi și vijelii.
Singura solutie e sa taiati de tot padurile, sa vedeti ce bine o sa ne prinda. Iar pedepsele pt hotii de lemne sa fie 0, nu doamn doina?
Altceva nu stii sa spui, aceeasi poezie cu padurile. Cand erau padurile intregi nu erau furtuni? Peste Sodoma si Gomora a cazut foc si puceoasa pentru a pedepsi pacatul sodomiei – dar azi se legifereaza si se protejeaza mai mult decat credinta in Dumnezeu. Rabdarea lui Dumnezeu se sfarseste si vin pedepsele. Poate vei zice ca sunt fanatica – nu-i nimic, daca credinta in Dumnezeu este vazuta ca fanatism – sfarsitul vietii conteaza – vesnicia impreuna cu Dumnezeu sau vesnicia in focul iadului. Destinatia o alegem in viata aceasta, la moarte am plecat spre locul ales dinainte, nimeni nu mai poate interveni.
Nu, doamna, nu amestecati lucrurile. Deja oamenii de stiinta s-au pronuntat ca incalzirea globala si fenomenele extreme de genul acesta sunt cauzate de om si de activitatile sale nesabuite legate de poluare, defrisari samd. Folosind logica dumneavoastra, in viziunea crestina, vi se pare normal ca omul sa distruga ceea ce Dumnezeu a creat ? Sodoma si Gomora au fost un fenomen vulcanic, toate au si explicatie stiintifica. Au fost furtuni intotdeauna dar nu extreme si imprevizibile ca acestea. Documentati-va, caci ignoranta e mare pacat.
Si in comuna Matei au fost pagube.
Adevărul este că oricât de creștini am fi noi si de orice religie , dacă nu trăim in comuniune cu natura si cu tot ce ne înconjoară suntem degeaba. Am văzut mulți oameni care susțineau că sunt creștini si ei distrugeau tot in jurul lor. Ca dovadă trebuie sa invatam să fim oameni să protejam natura. Dumnezeu a creat tot si omul si natura. Era să uit că astazi așa suntem de creștini încât nu putem merge nici 50 de metrii până la biserică fără mașină, bineînțeles să o parcam in fata ușii….etc.