Politică

Gabriela Montoiu: Mândria nu ne ţine de foame şi nici nu ne face atractivi pentru Europa

”Cum ajunge Europa în fiecare casă? Ne lăudăm cu o ţară cu oameni inteligenţi, pe care acum îi regăsim peste hotare. E trist şi dezarmant că ascuţimea şi strălucirea minţii tinerilor noştri sunt exploatate de alte ţări, în favoarea lor şi defavoarea noastră. Avem datoria de a depune toate eforturile pentru a-i aduce înapoi şi a le oferi siguranţa unei vieţi demne aici, la ei acasă”.

Ce faci în momentul în care te duci într-un sat, la un om în vârstă care îşi iubeşte ţara, dar care, din păcate, nu mai poate spune că este mândru de ceea ce se întâmplă în zilele noastre? Nu poate fi mândru atunci când copiii lui sunt departe şi nu au posibilitatea să vină acasă nici măcar să-şi vadă părinţii, darmite să-i mai şi ajute financiar! Oamenii nu pot fi mândri nici atunci când taxele şi impozitele îi aduc la sapă de lemn!

Oamenii nu pot fi mândri de mult prea multe lucruri care se întâmplă în România, în mod repetitiv, de doi ani încoace. Noi, candidaţii PDL pentru Parlamentul European, ne propunem ca, prin ceea ce vom face în forul de la Bruxelles, să redăm demnitatea românilor! Să susţinem proiecte care pot ajuta tinerii români să rămână şi să muncească la ei acasă, care pot asigura persoanelor în vârstă o bătrâneţe demnă, care vin în sprijinul antreprenorilor români! Toate aceste lucruri se negociază la Bruxelles! Dar, contează cine poartă aceste negocieri, cine militează pentru interesul naţional acolo unde se decid bugetele pentru finanţarea proiectelor fiecărei naţiuni!

Echipa PDL din Parlamentul European a demonstrat că poate avea un cuvânt de spus, că, prin efort susţinut, România poate beneficia de finanţări care să schimbe viaţa comunităţilor locale. Iar echipa Partidului Democrat Liberal care vrea să acceadă în Parlamentul European, în care ne regăsim doi ardeleni, eu bistriţeancă, Daniel Buda, clujean, va face tot ce-i stă în putinţă pentru a aduce Europa în fiecare casă!

Cum ajunge Europa în fiecare casă? Ne lăudăm cu o ţară cu oameni inteligenţi, pe care acum îi regăsim peste hotare. E trist şi dezarmant că ascuţimea şi strălucirea minţii tinerilor noştri sunt exploatate de alte ţări, în favoarea lor şi defavoarea noastră. Noi avem datoria de a depune toate eforturile pentru a-i aduce înapoi şi a le oferi siguranţa unei vieţi demne aici, la ei acasă. Noi, candidaţii PDL la alegerile europarlamentare, vom milita la Bruxelles pentru alocarea de finanţări nerambursabile României care să ne permită să ne valorificăm tinerii. Asta putem noi face acolo, în Parlamentul European, dar mai putem face ceva: să punem presiune pe Guvernul României să renunţe la atitudinea păguboasă de acum. Din păcate, tot ceea ce s-a întamplat în ultima perioadă creează lacune drastice ale sistemului, de natură a-i descuraja pe tineri şi a-i determina să părăsească definitiv ţara. Tinerii nu se mai regăsesc în niciun fel de platformă prin care să fie sprijiniţi, îndrumaţi, ajutaţi. Este o problema reală cu care şi noi, cei de la PDL, am intrat în contact, însă noi am reuşit, din fericire, să creăm în timpul guvernării Boc facilităţi tinerilor, prin instituirea unor programe care au venit în sprijinul lor.

De asemenea suntem preocupaţi serios de soarta mediului de afaceri din România. Un cetăţean care nu lucrează în sistemul de stat, ci in mediul privat, fie că e întreprinzător sau agricultor, trebuie să aibă la dispoziţie cadre legislative de natură a-i stimula performanţele economice şi nu a-i deteriora statutul economic pe zi ce trece. Toată această împovărare creată de Guvernul Ponta în toate domeniile de activitate, nu conferă atractivitate, ci, din contră, aceasta provoacă panică şi faliment în rândul antreprenorilor. Spre exemplu, dacă ai o mică afacere şi munceşti zi-lumină, în momentul în care faci calculele şi tragi linie, de cele mai multe ori, te regăseşti în situaţia disperată de a aduce bani de acasă pentru ca business-ul tău să reziste. Dacă ai de unde! Dacă în schimb eşti angajat, la privat sau la stat, te trezeşti în situaţia disperată că nu-ţi mai ajung banii să-ţi plăteşti cheltuielile de pe o lună pe alta, pentru că toate impozitele, taxele, acciza la motorină, la benzină, au înregistrat o creştere îngrijorătoare.

Dorim să contribuim la realizarea unei Europe mai puternice, dar şi mai simple şi flexibile care să facă faţă provocărilor secolului 21. Activitatea noastră politică în Parlamentul European va fi ghidată în primul rând de interesul cetăţenilor români, de programul politic al PDL, de cel al PPE, de viziunea strategică asupra dezvoltării integrării europene, expusă în Raportul cu privire la realizarea unei adevărate Uniuni Economice şi Monetare şi în Strategia Europa 2020, care pun în centrul politicilor europene înfăptuirea unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi inclusive, generatoare de locuri de muncă şi, în mod evident, nevoile românilor.

Gabriela Montoiu – candidat PDL la alegerile europarlamentare

(Publicitate electorală)

7 comentarii

  • nooooo asta europarlamentar … ?nooooooo imi vine sa rad ! beclenarii stiu cine e montoiu nu puteti pacali nooooo cu masca fara masca asta nare nimic noooo
    nici inteligenta no nici frumusete no nici bun simt nooo nici mandrie de bistreteanca nooo numa bani castigati prin altii are nooooo nu stie cen seamna a flamanzi nooo tat ce atinge strica nooooo

  • Se stie ca mandria si prostia se platesc. Echipa de campanie a PSD a facut o gafa ilustrand afisele pentru alegerile europarlamentare, cu sloganul „Mandri ca suntem romani!”, cu fotografii realizate in Belarus si Polonia, dupa cum au descoperit internautii romani. De altfel, Ponta e deja recunoscut ca un plagiator notoriu. La el plagiatul a devenit o boala, un fel de cleptomanie. Cine este domnul Ponta? (vezi : http://www.youtube.com/watch?v=tW9711nOz5o)

  • articol publicitar,retorica comuna,searbada…restul e plictiseala si lehamite,dar decat altul mai bine tu,pana la urma esti ardeleanca!

  • Acest „om asumat, care se intalneste cu oameni flexibili din industrii dinamice va depune toate eforturile de a aduce acasa oamenii inteligenti ai tarii care acum se afla peste hotare” …. am citat din numita Gabriela Montoiu, aspiranta la un caldut fotoliu de parlamentar european. Si nu e vina ei ca aspira sau spera. E firesc. Toata lumea doreste sa isi depaseasca conditia. Ca fata asta polueaza spatiul mediatic e doar vina celui care a propulsat-o si a celor orbi care nu vad ca „imparatul e gol”, (imi place sa fac trimiteri la o poveste draga mie – mi se pare relevanta pentru personagiul in cauza) ca nu exista substanta , ca fata asta nu are ce cauta acolo si face de minune un intreg partid. Vai voua nebunilor fara de minte ca nu mai puteti alege graul de neghina. Interesant este ca aceasta fata isi face campanie ca si cum ar fi pe un loc eligibil (slava domnului ca nu are nicio sansa ….. ca ne facea de paranghelia europei) cu toate ca e doar pe locul 10, in contextul politic actual un loc neeligibil. Cred ca BN nu va vota pdl deoarece nimeni nu vorbeste de Macovei sau Stolojan ci doar de montoiu. Cine e montoiu????? Ce a facut ea pentru comunitate? Un mare zero. Vae victis!

  • Este mai buna infrangerea cu smerenie, decat biruinta cu mandrie.
    Mandria este o otrava care ucide nevinovatia (Fericitul Augustin).
    Fiţi mândri… că prostia nu doare!

  • E trist ca avem noi nevoie de Europa, cand adevarul ar trebui sa ridice romanii si Europa sa aiba nevoie de Romania. Avand asa o tara si asa resurse eu cred ca Europa are nevoie de noi. Si le ia cu pretul accederii in UE, NATO, etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.