”Am echipamentul cu mine, depinde cum mă trezesc dimineaţă. Dacă voi simţi acea plăcere de a alerga, o voi face. Nu vreau să fac o promisiune”, a spus ea, râzând, şi a adăugat: ”Vin destul de des la Bistriţa, chiar dacă am un program foarte încărcat. Vin pentru linişte şi odihnă, aici mă reculeg şi mă odihnesc. Ce îmi place să fac în timpul liber? Citesc foarte mult, merg la cinema, mă întâlnesc cu prietenii”, a povestit Gabriela Szabo într-o conferinţă de presă la începutul căreia a primit un buchet de flori de la prefectul Cristian Florian.
La crosul de sâmbătă sunt aşteptaţi peste 1.000 de participanţi. ”Am primit telefoane de la sportivi profesionişti din ţară, unii chiar din lotul naţional şi sportivi care se pregătesc pentru Jocurile Olimpice, şi-au manifestat dorinţa să alerge la Bistriţa”, a spus Gabriela Szabo.
De ce sprijină sportul de masă? ”Şi eu am fost selecţionată la lot după un astfel de cros, practic de acolo am plecat pe drumul spre marea performanţă. Nu e uşor să faci performanţă, e nevoie de multă pasiune, tenacitate şi dorinţă de victorie. Mi-ar plăcea să văd la fiecare copil, şi nu neapărat în sport, mentalitatea de învingător. În sport trebuie să priveşti adversarul în ochi şi să fii cel mai bun. Sportul trebuie descoperit, practicat şi apoi iubit. Avem nevoie de baza piramidei, de unde să plece viitorii campioni. Îi invit la cros pe toţi cei care iubesc sportul. Sunt destui sportivi care au alergat la Bistriţa şi au ajuns apoi la loturile naţionale”, a subliniat fosta mare campioană.
Aici puteţi vedea programul Crosului ”Gabriela Szabo”, ediţia a VII-a, şi care sunt premiile puse la bătaie.
Adaugă comentariu