Cultură

Gavril Țărmure şi Ioan Pintea şi-au preluat oficial funcţiile

Gavril Țărmure şi Ioan Pintea au fost învestiţi oficial în funcţiile de manager al Centrului Judeţean pentru Cultură, respectiv al Bibliotecii Judeţene, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud Radu Moldovan şi a vicepreşedintelui CJ Alexandru Pugna, care are atribuţii în coordonarea activităţii celor două instituţii.

Managerii au prezentat principalele obiective ale instituţiei şi procedurile de lucru cu aparatul de specialitate. Ambii au menţionat că vor adopta un model managerial bazat pe utilizarea cât mai eficientă a banilor publici şi pe maximizarea impactului activităţilor culturale a celor două instituţii, informează Consiliul Judeţean într-un comunicat.

Preşedintele CJ, Radu Moldovan, şi-a exprimat susţinerea faţă de proiectele de management propuse de cei doi şi a precizat că doreşte o colaborare cât mai constructivă între instituţiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean (Centrul Judeţean de Cultură, Biblioteca Judeţeană, Muzeul Judeţean) şi generarea unor evenimente culturale de talie naţională şi internaţională.

Conform preşedintelui CJ, scopul unor astfel de evenimente, pe lângă cel de promovare a culturii locale, este de a creşte atractivitatea turistică a judeţului Bistriţa-Năsăud.

Ioan Pintea şi Gavril Țărmure au o experienţă de peste 15 ani în organizarea şi promovarea de evenimente culturale şi au obţinut conducerea celor două instituţii în urma unor concursuri de proiecte de management.

Foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

instalare 2 instalare 3 instalare 4

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.