Geea Balazsy-Titieni şi-a anunţat retragerea din fruntea PMP Bistriţa-Năsăud, vineri, într-o conferinţă de presă, în care fosta preşedintă a explicat de ce a luat această decizie.
„Datorită unor motive strict personale şi a unor planuri pe care le am cu viaţa mea, am luat hotărârea de a mă retrage din funcţia de preşedinte al Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud. Vreau să vă asigur că rămân ataşată valorilor de dreapta în general şi ale PMP în special. Cu sufletul rămân alături de Partidul Mişcarea Populară, doar că nu voi mai activa într-o structură politică. Ştiu că ar fi putea fi asociată foarte uşor această retragere a mea cu contextul politic actual, şi mă refer la ceea i se întâmplă fostului lider al PMP, doamna Elena Udrea. Vă asigur că nu are absolut nicio legătură. Planurile mele de natură personală datează încă din noiembrie 2014, am discutat încă de pe atunci cu domnul preşedinte Eugen Tomac despre ele, dar abia acum am găsit momentul potrivit să fac acest pas în spate. Probabil că nu va fi definitiv fiindcă ne aşteaptă în 2016 alegeri locale şi parlamentare şi poate că voi reveni la momentul potrivit”, a spus Geea Balazsy-Titieni.
Ea a cataloigat perioada petrecută la şefia PMP drept una „extrem de frumoasă”: „PMP a reprezentat pentru mine un proiect de suflet, am început construcţia partidului în Bistriţa-Năsăud aproape de la zero. Cred că am reuşit să obţinem rezultate frumoase aici, la Bistriţa. La alegerile prezidenţiale am ocupat chiar un onorabil loc trei pe podiumul judeţean. Sigur că ne-am fi dorit mai mult, dar am încredere că, în viitorul nu foarte îndepărtat, PMP aici, în Bistriţa-Năsăud, va creşte. Acum avem 30 de organizaţii locale funcţionale dintr-un număr de 62 de unităţi administrativ-teritoriale. Pentru un partid tânăr, aflat la început, eu spun că e o realizare să acoperi măcar o jumătate din teritoriul judeţean. Am făcut o propunere la nivel naţional, urmare a consultărilor de la nivel judeţean, ca în locul meu să fie numit domnul Ionuţ Simionca. Spre bucuria mea, colegii din conducerea centrală au aprobat această numire, aşa că domnul Simionca e oficial preşedinte interimar al PMP Bistriţa-Năsăud”, a spus Geea Balazsy-Titieni.
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, prezent la Bistriţa pentru a asista la predarea mandatului, a spus că îi mulţumeşte fostei preşedinte pentru activitatea depusă şi rezultatele frumoase obţinute la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale.
„Vreau să-i mulţumesc colegei noastre pentru efortul pe care l-a făcut pentru a ţine o echipă unită şi a le insufla această încredere că PMP este un proiect în care merită să-şi investească încrederea. Am venit la Bistriţa la invitaţia colegilor mei tocmai pentru a-i asigura de interesul pe care îl acordăm organizaţiei din Bistriţa-Năsăud. Cred că România are nevoie de un partid de centru-dreapta care să aibă un mesaj ferm în ce priveşte reformele pe care statul român trebuie să le facă în domenii importante. Suntem partidul care rămâne fidel principiilor promovate de preşedintele Traian Băsescu, respectiv cele vizând reforma în justiţie, administraţie şi în domeniul apărării. Cred că e nevoie mai departe de acest suflu reformist pe care preşedintele Băsescu l-a promovat. Proiectul are toate resursele pentru a merge mai departe. E un proiect politic care îşi doreşte să îi aducă alături de noi pe oamenii dezamăgiţi de actuala clasă politică. Suntem în mare parte tineri politicieni, iar domnulIonuţ Simionca încearcă acum să demonstreze ce poate în calitate de tânăr om politic, iar noi îl susţinem şi îi urăm succes”, a spus Tomac.
Noul preşedinte interimar al PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, le-a mulţumit oaspeţilor de la nivel central, dar şi fostei preşedinte pentru încrederea care i-au acordat-o.
„Îi mulţumesc domnişoarei Geea Balazsy-Titieni care a avut mare încredere în mine şi m-a susţinut. Vreau să o asigur atât pe domnia sa, cât şi pe distinşii invitaţi, că sunt onorat de susţinerea lor şi mă simt în acelaşi timp responsabil. Voi demonstra că proiectul meu politic e unul de succes. Sunt un om de acţiune, mai mult al faptelor decât al vorbelor. Mi-am construit cariera şi viaţa prin muncă, dar mai ales pe două valori: onestitate şi respect. În ultimii zece ani, viaţa mea s-a desfăşurat pe două continente. Am plecat ca student din România în SUA pentru un job de vară având 38 de dolari în buzunar. Zece ani mai târziu, pot spune că am două companii, circa o sută de oameni în subordine, ambele clădite de mine, prin muncă. Sunt inginer zootehnist, am o fermă la Livezile, sunt pasionat de ce fac şi cred că, prin agricultură şi turism, România se poate salva economic şi are un viitor. Agenda mea politică începe azi cu PMP, un partid tânăr în care cred cu adevărat, cu valori solide de dreapta. Fac un apel către toţi oamenii de bine, cu credinţă în Dumnezeu, care vor să facă ceva pentru ţara lor să ni se alăture. Împreună, unindu-ne forţele, vom reuşi să schimba ceva cu adevărat”, a spus Ionuţ Simionca. El i-a oferit fostei preşedinte un buchet de flori, mulţumindu-i pentru ocazia de a păşi cu dreptul în „primăvara sa politică”.
Ionuţ Simionca este şi nepotul primarului din Livezile, Traian Simionca. Tatăl său, Ioan Simionca, fratele primarului din Livezile, este vicepreşedinte al PMP Bistriţa-Năsăud aşa cum Timp Online a scris aici.
Geea Balazsy-Titieni a fost aleasă, în 16 august 2014, preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a Partidului Mişcarea Populară cu 120 de voturi „pentru” din 122 posibile.
de ce ungur……si nu udrea??????
…………..stiti cine parasesc primii corabia inainte de scufundare ???
SOBOLANII ???
Asta-i cel mai tare partid . In 6 luni a avut vreo 5 presedinti . Dupa ce le-a intrat „locomotiva ” in puscarie se duc in sondaje sub marja de eroare . Basescu fiind deja istorie , PMP e un partid fara nici o perspectiva . Nu merita sa-ti pierzi vremea amagindu-te ca faci politica intr-un partid ca PMP .
Dar mai trebuie si sa obtina voturi la alegeri.
acum sincer vorbesc geeeeeeeeeeeeeeeea s-a restras……………………………….
Partidul acesta are acte de infiintare? D-na Secarea declara mai demult ca nu a fost o problema sa desfiinteze filiala Bistrita a PMP deoarece nuapucase sa parcurga circuitul ca sa o infiinteze (si au participat si la alegeri)! Nu mai conteaza .
Cine e dna Secarea??? Baba aia nebună fosta infractoare..e de ras
Oare Tomac stie cate clase are Berbecul!?
Geea a primit un post de mulgatoare de vaci la ferma din Livezile ca sa se retraga? sau doar nu mai are bani dupa ce i-a murit sponsorul? :-p