Actualitate Recomandări

George Avram nu mai poate fi administrator public al Bistriței, potrivit ANI

În februarie, administratorul public al municipiului Bistrița, George Avram, a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care în 2014 l-a declarat incompatibil.

Primăria Bistrița a considerat că funcția lui George Avram, care nu poate candida în următorii trei ani pentru o demnitate publică, nu intră la prevederea legală conform căreia ”persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

De curând, ANI a trimis o adresă către Primăria Bistrița în care spune că funcția de administrator public intră în categoria celor menționate mai sus și solicită municipalității să ia măsurile care se impun:

Primăria Bistrița are varianta de a se adresa instanței, pentru a contesta interpretarea ANI cu privire la acest caz. De altfel, municipalitatea a trimis o adresă către ANI în care menționează că funcția de administrator public nu se subordonează prevederilor legii respective.

În decembrie 2014, ANI a anunţat că pe atunci viceprimarul George Avram s-a aflat în stare de incompatibilitate în 2008, când a deţinut şi funcţia de administrator la SC Aquabis SA, dar şi în perioada 2011-2014, deoarece a avut şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii ”Lucian Blaga”: ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 iunie – 29 iulie 2008, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi funcţia de administrator la SC Aquabis SA. De asemenea, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 29 noiembrie 2011 – 15 octombrie 2014, întrucât a deţinut, simultan funcţia de viceprimar, şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale nr. 5 ”Lucian Blaga”, respectiv al Şcolii Gimnaziale ”Lucian Blaga” Bistriţa. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/200”.

George Avram, viceprimar al Bistriței în perioada 2008-2016, singurul candidat la postul de administrator public, a fost declarat admis la concursul organizat de municipalitate în vara anului 2016, renunțând la funcția de consilier local din partea PSD.

7 comentarii

  • No primare, hai sa vedem cum te scapi de penalul pe care- l ti in brate? Acum ai ocazia sa te scuturi de specimenu asta, dand actu administrativ de dat jos din functia Nemeritata pe care i-ai bagat-o sub nas unui om cu mari antecedente….
    Sa te vedem ce poti!!!!

  • Bistriță cu oameni șterși,
    De uscături, huci și terși,
    De avrami și primari creți
    Nu scăpați nici dacă vreți.

  • Crezi ca il lasa Cretzulin fara job???Stai linistit ca tot pe banii nostrii primaria se va adresa instantei si va contesta din nou…si garantez ca va ramane pe functie atata timp cat Cretzu va fi primar…halal administratie avem…

  • Iaca poc! N-o reușit partidul penalilor să distrugă chiar de tot legile… or trepădușu ăsta nu-i tomna de defilat cu el pă la partid, că-i sub media Dăncilă, deși, sincer, eu cred contrariul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.