Sport

Gloria a început play-off-ul cu o victorie. Urmează un nou meci acasă

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, care a terminat pe primul loc sezonul regular în Seria 7 a Ligii 3 la fotbal, a început play-off-ul cu o victorie pe teren propriu, în fața echipei ACS Mediaș.

Gloria a câștigat cu scorul de 3-2 (2-0) pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, prin golurile înscrise în minutele 2 (autogol Sergiu Gurei), 11 și 62 (ambele reușite de Alexandru Buziuc). Oaspeții au marcat în minutele 57 (Răzvan Greu) și 79 (Octavian Ursu).

Antrenorul Cristian Pustai a trimis în teren următorul prim 11: Avram, Mitran, Burdeț, Pădurariu, Vișinar, Buziuc, Vencu, Llullaku, Tonini, Cristea, Alexandru.

A fost a patra victorie din tot atâtea posibile în acest an, toate la un gol diferență. Tot cu 3-2 se impusese Gloria și acum o săptămână, cu Unirea Dej.

În cealaltă partidă din play-off-ul Seriei 7, Unirea Alba Iulia – CS Universitar din Alba Iulia 1-0.

În etapa viitoare, Gloria va juca tot pe teren propriu, sâmbătă 29 martie de la ora 15.00, cu Unirea Alba Iulia, față de care are un avans de două puncte în clasament.

Play-off-ul se dispută în format tur-retur-tur, 9 etape (clasarea Gloriei pe locul 1 în serie oferă avantajul de a evolua de cinci ori pe teren propriu). Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga 2.

7 comentarii

    • Foarte mulţi spectatori :o)).
      Nu erau destule locuri liberi unde Lazany putea să stea printre oamenii ( atât de puțini câţi au fost ) musai să stea la Tribuna Oficială ca-şi Ceauşescu.

      35
      1
    • Tupeu de borfaş: Lazany a venit la meci tocmai la stadionul pe care vrea să-l demoleze.

      42
      2
    • Culmea tupeului că a stat chiar în tribuna pe care vrea să o demoleze.
      Măcar de stătea în tribuna de lângă apă însă aceea este pentru „ţăranii” nu pentru el grofu.

      22
  • Sper ca cine va demola si reconstrui stadionul, adica primaria, va tine cont de faptul ca intr-o zi insorita daca stai in tribuna de pe malul apei, nu vezi mai nimic pe teren din cauza soarelui.

    • Stadionul din Parcu Mare nu trebuie DEMOLAT şi recostruit structura de beton este foarte bună trebuie doar dat cu var , reparate scurgerile apei pluviale și schimbarea câtorva scaune care sau deteriorat.
      În schimb trebuie construită Tribuna Vest mult dorită de Bistriţeni care să întregească ovalul stadionului .
      La subsolul tribunei vest pot fi construite locurile de parcare necesare.
      Dacă tot vor în Tribuna Vest pot fi amenajage şi lojele de fiţe ( VIP).
      Sub tributa Est ( aşa numita peluză) pot fi amenajate locuri de parcare fapt dovedit că acolo parchează acum maşina de ambulanţă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.