
Aflată pe locul 3 în Grupa A din Liga Campionilor la handbal feminin, Gloria Bistrița joacă pe teren propriu în runda a 7-a cu Borussia Dortmund, echipa germană fiind penultima în clasament.
Partida, ultima acasă în Liga Campionilor anul acesta pentru Gloria, este programată duminică 9 noiembrie, de la ora 17.00, la TeraPlast Arena.
Arbitri: Kristof Altmar, Marton Horvath (Ungaria). Observator: Joanna Brehmer (Polonia).
Vânzarea biletelor:
- Online – de joi 6 noiembrie ora 12.00: https://biletesmart.ro/bistrita/
- Fizic – la casieria clubului (str. Păcii nr. 2A): joi 6 noiembrie între orele 12.00 – 16.00, vineri 7 noiembrie între orele 09.00 – 13.30, la TeraPlast Arena: duminică 9 noiembrie începând cu ora 16.00 (în funcție de disponibilitatea biletelor)
Meciul va fi transmis în direct la TV pe Prima Sport 2 și Digi Sport 4.
”Meciul cu Borussia este extrem de important pentru noi, ca toate cele de Liga Campionilor. Trebuie să acordăm mare atenție jocului de atac al lui Grijeels, coordonatorul de joc. Cred că va fi un meci de mare luptă și sper, cu ajutorul suporterilor noștri, să obținem victoria”, spune Carlos Viver, antrenorul Gloriei.
”Va fi o atmosferă infernală la Bistrița, unde publicul își încurajează frenetic echipa. Vom întâlni o echipă puternică, aflată pe locul 3 în grupă și care are deja patru victorii. Gloria are un joc în viteză, foarte dinamic în atac și deseori imprevizibil. Noi trebuie să punem presiune, pentru a determina adversarele să comită greșeli, și cu multă răbdare în atac. Trebuie să fim inteligenți la finalizare, rapizi pe tranziție pentru ca Gloria să nu înscrie multe goluri ușoare. Gloria are o apărare agilă, un pibot bun, extreme rapide și un portar care a făcut multe meciuri bune. E nevoie să arătăm un nivel înalt pentru a obține un rezultat bun”, a declarat antrenorul Borussiei, Henk Groener.
”Cred că atmosfera va fi ca într-un cazan și trebuie să fim pregătite. E nevoie să ne regăsim tempo-ul, să eliminăm o serie de greșeli pe care le-am făcut până acum. Gloria este o echipă foarte bună, a demonstrat acest lucru și în victoria cu Esbjerg”, spune jucătoarea Alina Grijseels de la Borussia Dortmund.

Celelalte jocuri din etapa cu nr. 7 a Grupei A: Gyor – Storhamar (sâmbătă ora 17.00), Debrecen – Metz (sâmbătă ora 21.00), Esbjerg – Podgorica (duminică ora 15.00).
Primele două clasate în fiecare grupă avansează direct în sferturi, în timp ce echipele de pe pozițiile 3-6 din fiecare grupă merg în play-off (dublă manșă A6 vs B3, B6 vs A3, A5 vs B4, B5 vs A4, iar învingătoarele se califică în sferturi). Aici rezultatele din grupe.










Sper ca echipa Gloria a invatat cate ceva din meciul disputat cu Buducnost , la Podgorica. Un meci nu seamana cu alt meci si nicio echipa nu se lasa invinsa. De altfel , Borussia Dortmund a fost invinsa greu de Esbjerg , asa ca daca echipa din BN vrea sa mai joace in primavara , musai trebuie sa invinga acasa echipele din Dortmund , din Podgorica si din Debrecen. Apoi cu Storhamar in deplasare , vom mai vedea , pentru ca echipa din Debrecen a ajutat-o enorm pe Gloria , prin victoria obtinuta in deplasarea din Norvegia.Logic vorbind , nu se pune problema ca echipa bistriteana sa obtina puncte la Gyor , Metz sau Esbjerg. Pana duminica , echipa judetului BN are insa un mare “hop” de trecut azi la Craiova , cu echipa antrenorului echipei nationale , cea care face meciuri foarte bune in sala proprie. Sa vedem ce va fi , meciul incepe in cinci minute. Hai Gloria!