Gloria Bistriţa a întâlnit acasă, în etapa a 16-a din Seria 2 a Ligii a II-a, liderul CSM Râmnicu Vâlcea, într-un duel extrem de important pentru punctajul cu care se va intra în play-off, cel stabilit în urma rezultatelor directe între primele şase clasate.
Pentru că s-a jucat de Ziua Femeii, doamnele şi domnişoarele au avut intrare gratuită, iar în pauza partidei un tânăr suporter al Gloriei, Mihai, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, pe tabela de marcaj apărând întrebarea-cheie: ”Iulia, vrei să fii soţia mea?”. Răspunsul a fost afirmativ.
Deşi a dominat teritorial mare parte din meci, Gloria n-a reuşit să marcheze şi a rămas la zero goluri înscrise în cele două jocuri de la reluarea campionatului, patru consecutive în total fără succes (0-2 cu Minerul Motru şi 0-0 cu FC Olt anul trecut, 0-1 cu FC Bihor şi 0-0 cu CSM Rm. Vâlcea în 2014). O putea face în minutul 5, însă Curtuiuş a trimis în bară şi apoi Matache a scos providenţial lovitura de cap a lui Feher. În minutul 63 portarul oaspeţilor a reţinut un şut deviat al lui Matei, iar lucrurile puteau lua o întorsătură nedorită pe final, când CSM a irosit două ocazii bune prin I. Stoica în minutul 85 (Oghinciuc a respins salvator în corner) şi Codin în minutul 88 (şut puţin pe lângă ţintă). 0-0 în primul joc oficial al Gloriei pe teren propriu în acest an.
Echipa bistriţeană ocupă locul 4 în clasamentul la zi, cu 25 de puncte, după CSM Râmnicu Vâlcea (locul 1/29 de puncte), CS Universitatea Craiova (2/29 de puncte) şi ASA Târgu Mureş (3/28 de puncte). Celelalte poziţii care duc în play-off sunt ocupate de Metalul Reşiţa (5/24 de puncte) şi FC Universitatea Craiova (6/23 de puncte).
Clasamentul provizoriu al play-off-ului: 1. ASA Târgu Mureş – 15 puncte (7 jocuri), 2. CS Universitatea Craiova – 10 puncte (9 jocuri), 3. FC Universitatea Craiova – 9 puncte (6 jocuri), 4. Gloria Bistriţa – 9 puncte (7 jocuri), 5. Metalul Reşiţa – 7 puncte (7 jocuri), 6. CSM Râmnicu Vâlcea – 5 puncte (6 jocuri).
”Din nou n-am reuşit să câştigăm. Ne confruntăm cu o problemă, nu reuşim să dăm gol, a fost al patrulea meci în care n-am reuşit să împingem mingea în poartă. E regretabil. Ne-am pus speranţe mari în acest meci, ne-am gândit numai la victorie, dar n-am reuşit. E regretul cu atât mai mare cu cât CSU Craiova a făcut egal la Satu Mare. Un rezultat la care nu ne-am gândit, am fost pregătiţi şi am vrut să câştigăm ca să ne consolidăm poziţia şi în play-off şi în clasamentul la zi. Ne-a lipsit golul, nu reuşim să fi mai periculoşi la poarta adversă, din păcate. Deşi n-a fost meci de pregătire în care să nu dăm gol, la meciurile oficiale suferim”, a declarat directorul tehnic al Gloriei Bistriţa, Cristian Coroian.
Antrenorul formaţiei CSM Rm. Vâlcea, Claudiu Niculescu, a spus că este mulţumit de rezultat. ”A fost un joc de luptă, nu cu foarte multe ocazii de gol. Chiar dacă în repriza a doua echipa gazdă ne-a dominat, nu şi-a creat mari ocazii de a marca, ba spre final noi am avut două şanse mari de a deschide scorul şi de a câştiga. Totuşi, după aspectul jocului, rezultatul este echitabil până la urmă. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu un antrenor bun pe care îl cunosc foarte bine şi cred că vom merge împreună în play-off, ne vom întâlni din nou la sfârşitul primăverii. Mă bucur că plecăm cu un punct de aici, se putea şi mai mult, dar per total scorul este echitabil. Vrem să intrăm în play-off, suntem aproape, apoi obiectivul principal este să mergem în prima ligă. E greu, sunt echipe puternice, dar încercăm şi noi, cum încearcă şi Gloria Bistriţa, şi alte echipe. La prima vedere există două favorite, CSU Craiova şi ASA Tg. Mureş, dar vom lupta până la final”.
Gloria Bistriţa: Oghinciuc – Țârcă, Hlinca, D. Matei, D. Sănmărtean – Budăcan (Gaşpar 74), R. Mărginean, Feher, M. Chiţu (C. Roţu 55) – Brumă, Curtuiuş (Al. Pop 64). Antrenor: Sandu Negrean. Director tehnic: Cristian Coroian
CSM Râmnicu Vâlcea: Matache – Samson, Pârvulescu, I. Stoica, E. Stoica – Deaconescu, Todea, O. Popescu, Geantă (Creţu 75) -Codin, NKongue (Briceag 59). Antrenor: Claudiu Niculescu
Stadion: ”Jean Pădureanu” – Bistriţa. Spectatori: 500. Arbitri: Robert Dumitru – Stelian Slabu (ambii din Braşov), Răzvan Nistoran (Reşiţa) – Mihai Spânu (Cluj-Napoca). Observatori: Mircea Bucur (Târgu Mureş), Dan Monea (Aiud)
Celelalte meciuri din etapa a 16-a a Ligii a II-a, Seria 2: UTA Arad – CS Mioveni 1-0, Metalul Reşiţa – FC Olt Slatina 2-0, Olimpia Satu Mare – CS Universitatea Craiova 1-1, FC Universitatea Craiova – FC Bihor Oradea 0-0, ASA Târgu Mureş – Minerul Motru 4-1.
CLICK pentru clasamentul detaliat al Ligii a II-a!
În etapa următoare, a 17-a, Gloria Bistriţa joacă în deplasare cu CS Mioveni – sâmbătă 15 martie, ora 11.00.
Mai multe imagini, pe pagina noastră de Facebook!
Adaugă comentariu