
Gloria Bistrița va juca pe teren propriu în etapa a 5-a din Liga Campionilor la handbal feminin, Grupa A, cu Team Esbjerg din Danemarca. Cele două echipe sunt la egalitate de puncte, despărțite de golaveraj, pe locurile 5 respectiv 3.
Partida va avea loc sâmbătă 25 octombrie de la ora 17.00, la TeraPlast Arena, și va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport 2 și Prima Sport 4.
Vor arbitra frații Amar și Dino Konjicanin din Bosnia-Herțegovina.
Bilete au fost puse în vânzare online pe https://biletesmart.ro/bistrita/.
”Toate meciurile din Liga Campionilor sunt dificile, dar meciul cu Esbjerg este extrem de dificil. Esbjerg este una dintre cele mai bune și mai experimentate echipe. Să le blochezi pe Reistad și Mork este o misiune grea, dar vom da totul în fața suporterilor noștri”, a declarat antrenorul Gloriei, Carlos Viver, pentru site-ul competiției.
”Este important să avem un început bun de meci. Totul depinde de propriul nostru joc. Vom aborda partida cu ambiția de a obține încă două puncte”, a afirmat antrenorul echipei daneze, Tomas Axner.
Celelalte jocuri din runda a 5-a a Grupei A: Debrecen – Gyor (sâmbătă ora 19.00), Storhamar – Metz (sâmbătă ora 19.00), Dortmund – Podgorica (duminică ora 17.00).

Primele două clasate în fiecare grupă avansează direct în sferturi, în timp ce echipele de pe pozițiile 3-6 din fiecare grupă merg în play-off (dublă manșă A6 vs B3, B6 vs A3, A5 vs B4, B5 vs A4, iar învingătoarele se califică în sferturi). Aici rezultatele din grupe.










Adaugă comentariu