Actualitate Recomandări

Gloria obține a 5-a victorie consecutivă în Liga Florilor

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a reușit a 5-a victorie la rând în Liga Florilor la handbal feminin, acasă cu SCM Universitatea Craiova (locul 8) în etapa a 16-a, și rămâne pe poziția a 2-a în clasament, după CSM București.

Echipa antrenată de Horațiu Pașca a câștigat fără drept de apel, cu scorul de 36-28 (16-6). Aici raportul de joc.

Au marcat: Bianca Bazaliu – 8, Cristina Laslo – 8, Sonia Seraficeanu – 5, Laura Pristăvița – 4, Florina Chintoan – 2, Melinda Terec – 2, Nina Zulici – 2, Deborah Kpodar – 2, Tamires Frossard – 1, Zeljka Nikolici – 1, Paula Posavec – 1.

”Am avut o primă repriză perfectă și o a doua mult mai echilibrată, am luat 22 de goluri în 30 de minute, ceea ce m-a deranjat destul de tare, însă veneam pe un fond de relaxare după prima parte și să nu uităm că am avut la Vâlcea un meci încărcat fizic și psihic. Mă bucur că am câștigat și acest meci, în fața unui adversar de care vă spun sincer că m-am temut, deoarece Craiova poate încurca pe oricine. Ne așteaptă una dintre cele mai importante deplasări din acest sezon, cu Minaur”, a declarat antrenorul Gloriei, Horațiu Pașca.

În etapa a 17-a, Gloria joacă în deplasare cu Minaur Baia Mare (locul 7), duminică 19 februarie, de la ora 11.00.

(Foto 1: Mihai Pintea)

2 comentarii

  • Felicitari echipei si conducerii tehnice pentru victorie. As remarca jocul bun facut azi de Cristina Laslo , eficienta in joc a Biancai Bazaliu , golurile superbe ale Soniei Seraficeanu , darzenia si bucuria in joc a Laurei Pristavita , care in afara de modul hotarat in care se apara mai da din cand in cand si goluri.Meciul a fost unul modest , cu desfasurari diferite in cele doua jumatati. In prima repriza echipa bistriteana a zburdat pe teren si a dat impresia ca nu vrea sa umileasca echipa din Banie. La scorul de 16-6 , nu prea erau multe de spus . A venit insa repriza a doua iar echipa noastra si-a batut joc de ocazii iar in aparare a jucat lamentabil incasand un numar de 22 de goluri de la echipa care abia a putut sa marcheze de 6 ori in primul mitan.Centrii Melanie Bak si Denisa Valcan , extrema dreapta Katarina Krpez si interul dreapta Adina Cace , jucatoare care nu sunt repere importante in handbalul autohton , au trecut ca prin branza prin apararea noastra.Nu mi-am putut da seama daca s-a resimtit oboseala dupa meciul de vis de la Valcea sau pur si simplu echipa a tratat cu neseriozitate repriza a doua. In vederea meciului din deplasarea de la Baia Mare cred ca trebuie facuta o analiza serioasa a modului in care s-a aparat echipa in repriza secunda. Altfel , va fi bai(a) mare !…

    6
    8
    • Felicitări domnului Radu Moldovan ca sa ocupt de echipa și de noua sala polivalenta ca de era de la primărie se putea pune cite o pancarda cu oraș falimentar Turc e digiaba e cea mai proasta alegere dar are un mare fan Bălan ecologistu care a blocat bistrita si din cauza lui nu avem centura sau cum s-o fi numit ea era un drum care rezolva problemele din bistrita

      13
      8
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.