Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut dramatic meciul de pe teren propriu cu Minaur Baia Mare, contând pentru etapa a 6-a a Ligii Florilor, și a înregistrat a treia înfrângere acasă în acest sezon din totalul de patru, a doua consecutivă în campionat. Echipa antrenată de Horațiu Pașca rămâne pe locul 10 în clasament, în timp ce formația pregătită de Costică Buceschi urcă pe 3.
Oaspetele, având-o în poartă pe Ana-Maria Măzăreanu, plecată de la Gloria în această vară, au condus la pauză cu 11-9. În repriza secundă Gloria a preluat conducerea, dar nu pentru mult timp. Minaur s-a distanțat pe final din nou la două goluri, echipa bistrițeană a egalat la 21, însă băimărencele au dat lovitura în ultimele secunde și s-au impus cu 22-21. Aici desfășurarea partidei (live text).
Pentru Gloria au marcat: Dziyana Ilyina – 6, Valentina Ardean Elisei – 6, Szilvia Szabo – 5, Natallia Vasileuskaya – 2, Andra Moroianu – 1, Nicoleta Dincă – 1. Darly Zoqbi de Paula a avut 9 intervenții reușite din 31 de șuturi trimise pe poarta sa (29%).
”Din păcate, nu ne regăsim pe teren propriu, lipsa noastră de formă continuă. Începem extrem de timorat jocurile. O primă repriză în care jucăm sub o foarte mare presiune, dar nu înțeleg de ce pentru că publicul este minunat, are extraordinar de multă răbdare și a fost permanent alături de noi. N-am înțeles de unde presiunea asta, suntem o echipă cu mare experiență însă din păcate nu ne regăsim. Trebuie să facem o analiză, luni probabil mă voi întâlni cu conducerea și vom vedea ce urmează. Marea mea spaimă este faptul că avem următorul meci acasă cu Vâlcea, cu care probabil ne va fi foarte greu să câștigăm, și deja vorbim aici de un al patrulea posibil eșec pe teren propriu. Trebuie să strângem rândurile, trebuie să luăm niște decizii împreună cu cei care conduc destinele acestei echipe”, a declarat antrenorul Gloriei, Horațiu Pașca.
Partida de la Sala Polivalentă a fost transmisă în direct, pe Facebook, de gruparea bistrițeană:
În etapa viitoare, a 7-a, Gloria joacă în deplasare cu AHCM Slobozia (sâmbătă 12 octombrie, ora 12.00, meci netelevizat).
Aici clasamentul Ligii Florilor.
Felicitări Paraschiv pentru prestația de excepție din acest meci.Tu ai fost păstrată la echipă ,in schimb lui Măzăreanu i s-au făcut bagajele.Astazi am cules roadele acestei decizii.Traiasca fabrica de pile și relații !
Sincer nu ma pricep la handbal. Dar, Tadici, cand are mingea si mai are 30 secunde pana la final, nu o pierde sub nici o forma. E imposibil. Asa ca, victoria cu Zalaul, cred ca e a lui Moldovan (presedintele, nu secundul), nu a lui Pasca. In concluzie?! Valoarea echipei … ciu ciu! Pe salarii de 4-5000 de euro. Sau mai mult. Pe luna. Naspa
Domnule Hector daca nuva pricepeti la handbal incercati sa comentati fotbal sau politica este mai umor
Se vede treaba că nici băimărencele nu joacă cum se joacă prin Coreea de Sud. Nasol! Anul viitor poate ne antrenăm prin Africa de Sud și Noua Zeelandă. Poate așa să câștige și fetele ceva. Și neapărat să meargă în cantonament cu taraful, popii și conducerea de partid ca să avem garanția bunei pregătiri a sezonului.