Deciziile Comisiei de Disciplină din 20 mai:
Cazul Ionuţ Hlinca: ”În baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, comisia a hotărât sancţionarea AFC Gloria Progresul cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 29.04.2015 – 13.05.2015 Comisia a acordat termen în data de 03 iunie 2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul Hlinca Ionuţ Cristian pentru a evita în continuare depunctarea”.
Cazul Olimpiu Bucur (foto): ”Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, sancţionarea AFC Gloria Progresul cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar, scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 05.05.2015 -19.05.2015. Comisia a acordat termen în data de 10.06.2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plăţii faţă de creditorul Bucur Olimpiu Eugen pentru a evita în continuare depunctarea”.
Astfel, Gloria Progresul a fost depunctată acum cu 4 puncte, pe lângă penalizarea de 2 puncte din aprilie.
În acest moment, echipa bistriţeană are doar 24 de puncte şi este pe locul 12 în clasamentul Seriei 5 din Liga a III-a, iar distanţa faţă de următoarea clasată este de 6 puncte. Pentru a rămâne în divizia a treia, Gloria Progresul trebuie să obţină măcar un punct în ultimele două etape. Retrogradează în Liga a IV-a formaţiile clasate pe locurile 13 şi 14, plus o echipă de pe locul 12 (va fi alcătuit un clasament special în toate seriile, în care se vor lua în calcul numai jocurile susţinute de echipele de pe locurile 12 cu echipele clasate pe locurile 1-11).
În ultimele două runde din acest sezon, Gloria Progresul joacă în deplasare cu Sănătatea Cluj (vineri 22 mai, ora 18.00) şi pe teren propriu cu Avântul Reghin (sâmbătă 30 mai, ora 18.00).
Asts-i pofta ce-am poftit-o.