Gloria Bistriţa a jucat luni 13 mai în deplasare cu Viitorul Constanţa, în epilogul etapei cu nr. 31 din Liga I. Gruparea patronată de Gheorghe Hagi a administrat Gloriei a 8-a înfrângere consecutivă şi a parafat retrogradarea echipei bistriţene în Liga a II-a, la capătul celui mai slab sezon al ”alb-albaştrilor” de după 1990.
Gazdele au deschis scorul în minutul 27 prin Alexandru Lazăr, care l-a învins pe Dolha cu un şut de la 20 de metri, la colţul lung. S-a făcut 2-0 în minutul 55, când Nicolae Dică a trimis balonul în plasă cu o lovitură de cap din centrul careului, după o centrare de pe dreapta a lui Bălaşa.
Gloria a primit licenţă pentru ediţia 2013/2014 a primei ligi, iar la clubul din Parcul Municipal speranţa moare ultima. ”Am primit fax că am luat licenţa. La Comisia de apel au fost prezenţi administratorul judiciar şi juristul clubului, care au prezentat actele prin care planul de reorganizare este aprobat de creditori şi judecător. Aşteptăm acum să vedem ce se întâmplă cu celelalte cluburi, noi suntem pregătiţi să rămânem în Liga I”, a declarat pentru ProSport administratorul special al ACF Gloria, Alexandru Hatfaludi. Din Liga I nu au primit licenţă pentru sezonul viitor cluburile Rapid Bucureşti, Universitatea Cluj şi CS Turnu Severin.
Viitorul Constanţa: Vâtcă – Bălaşa, Puţanu, Larie, Toşca – Al. Lazăr, Benzar – Mitriţă (Cristocea 54), N. Dică (Gavra 77), A. Chiţu – V. Rusu (Cârstocea 65). Antrenor Cătălin Anghel
Gloria Bistriţa: Dolha – M. Stancu (L. Stroe 64), Ad. Iordache, Kanon (Berceanu 81), Țârcă – Feher (Cubilla 61), Pouye – R. Radu, Enescu, B. Oprea – Curtuiuş. Antrenor Nicolae Manea
Stadion: ”Farul” – Constanţa. Arbitri: Marius Avram (Bucureşti) – Bogdan Velicu (Bucureşti), Bogdan Hârlab (Braşov) – Marius Bocăneală (Galaţi). Observatori: Dumitru Marcu (Craiova), Viorel Sandu (Bucureşti)
Declaraţii după meci
Nicolae Manea (antrenor Gloria Bistriţa): ”O victorie meritată a Viitorului. Poate pentru noi rezultatul Iaşiului la Cluj ne-a turnat plumb în picioare, deoarece ne-ar fi plăcut să ne batem pentru a nu mai fi ultimii în clasament. Noi ne-am primit licenţa de a juca în prima ligă şi se pot întâmpla multe. Când am venit la Bistriţa am salvat echipa, apoi ne-au retrogradat cu licenţa şi a rămas Sportul de pe ultimul loc. Acum aud fel şi fel de lucruri, dar sunt numai zvonuri şi sperăm, pentru că noi am primit licenţa. Urmează să vedem dacă echipele care vor promova îndeplinesc condiţiile de a juca în Liga I. Cu noroc, cu şansă şi dacă se respectă regulamentul sperăm să rămânem în Liga I. Nu este normal să se schimbe regulamentul în timpul sezonului”
Cătălin Anghel (antrenor Viitorul Constanţa): ”Trebuia neapărat să câştigăm. Sunt mulţumit de rezultat şi parţial de joc. S-a văzut că miza foarte mare a făcut ca în unele momente să suferim. Presiunea în care s-a desfăşurat jocul ne-a făcut să ne exprimăm aşa. Am fost puţini precipitaţi, dar băieţii trebuie felicitaţi pentru că în ultima vreme ne cam pierdusenm încrederea. Sperăm ca după această victorie să aducem şi alte puncte şi să ne salvăm de la retrogradare”
Gheorghe Hagi (patron Viitorul Constanţa): ”Toate meciurile sunt grele în acest final de campionat, e tensiune. Bistriţa s-a aşezat bine în teren, ne-a fost greu, dar am avut răbdare, am construit şi ne-am creat ocazii. Am ştiut să ne şi apărăm, am jucat fotbal când a trebuit. Important este că am luat licenţa. Sunt trei echipe care n-au luat licenţa şi asta înseamnă că doar una retrogradează, Gloria Bistriţa, ultima clasată. Cu Gloria am câştigat puncte importante, am muncit pentru ele şi le-am meritat”
Celelalte meciuri din etapa a 31-a a Ligii I: Dinamo Bucureşti – Steaua Bucureşti 0-2, Gaz Metan Mediaş – Oţelul Galaţi 1-2, Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Vaslui 0-2, Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 1-1, CS Turnu Severin – Pandurii Târgu Jiu 1-3, Astra Giurgiu – Rapid Bucureşti 3-2, Universitatea Cluj – CSMS Iaşi 0-2, FC Braşov – CFR Cluj 0-0.
Click pentru clasamentul Ligii I!
În etapa următoare, a 32-a, Gloria Bistriţa joacă pe teren propriu cu CS Turnu Severin – luni 20 mai, ora 19.00, în direct la Digi Sport.
O galerie foto puteţi vedea pe pagina de Facebook a clubului Viitorul Constanţa!
Matematica d-voastra e slaba rau de tot la fotbal. Daca Gloria bate tot in ultimele 3 etape, iar Iasiul pierde tot, ii ajungem la puncte si avem avantajul meciurilor directe cu iesenii. Mai invatati despre fotbal!!!
De fapt, Gloria e campioana si va juca in Liga Campionilor daca bate tot in ultimele trei etape. Sa nu uitati sa va rezervati bilete!
Nu a spus nimeni asta, dar ma mir ca aici e primul ziar care o face matematic retrogradata, pe cand Gloria, d.p.d.v. sportiv, doar matematic mai are o sansa. In rest, e la pamant. Puteti modifica titlul ala si gata .
Matematic, pe criteriul sportiv, este retrogradata. Gloria are 17 puncte, diferenta fata de primul loc neretrogradabil (locul 14) este de 13 puncte (Viitorul Constanta are 30 de puncte). Mai sunt trei etape si doar 9 puncte puse in joc. A, ca ar putea ramane in Liga I pe criteriul licentierii, este alta poveste. Asta a fost ideea, nimic altceva. Uitati ce scrie si agentia de presa Mediafax: http://www.mediafax.ro/sport/gloria-bistrita-a-retrogradat-din-liga-i-10875703
Toti vorbesc ca retrogradeaza doar ultima de cand cu neacordarea licentelor si Dvs. faceti filosofii vechi. Singurele care mai pot retrograda sportiv sunt Gloria sau Iasiul, cu diferenta de 9 puncte dintre ele, dar tot 9 inca puse in joc. La egalitate de puncte, Gloria e avantajata de un gol inscris la Iasi. Mai incercati.
COMUNICAT PUBLICAT DE FRF PE SITE-UL OFICIAL, MARȚI 14 MAI
”Având în vedere comentariile apărute în ultima perioadă în presă cu privire la procesul de licențiere și la configurația Ligii I în sezonul următor, Direcția Competiții a FRF precizează următoarele:
1. Conform art.6 din Regulamentul FRF de organizare a activității fotbalistice, preluat integral din Regulamentul FIFA privind aplicarea statutului, dreptul unui club de a participa în campionatele ligilor naționale depinde, în primul rând, de meritul sportiv al acestuia și, în al doilea rând (în cazul nostru, numai în Liga I), de îndeplinirea criteriilor stabilite pentru licențiere. Un club va evolua în ediția următoare a Ligii I numai în cazul în care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
a) Se clasează la finalul ediței 2012/2013 pe unul din locurile 1–14;
b) A obținut licența pentru participarea în ediția 2013/2014 a campionatului Ligii I (potrivit prevederilor art.22 din Regulamentul de aplicare a statutului FRF).
2. Astfel stând lucrurile, echipele din Liga I care se vor situa la finalul campionatului pe locurile 15, 16, 17 și 18 vor retrograda în Liga a 2-a, iar echipele cluburilor care nu obțin licența pentru sezonul următor nu vor avea dreptul să participe în campionatul Ligii I, ediția 2013/2014, chiar dacă s-au clasat pe un loc neretrogradabil.
3. Condiția arătată la pct.1 lit.b) este aplicabilă și cluburilor din Liga a 2-a care se vor clasa pe primele două locuri în fiecare serie.
Sperăm că aceste precizări sunt lămuritoare pentru toți cei interesați”.
pana la acest comunicat de doua parale , recunoasteti ca v-ati grabit s-o retrogradati pe Gloria chiar cand mai avea o sansa doar matematica in ultimele 3 jocuri . ati scris asta desi Hagi spunea ca ar fi in calcul sa retrogradeze doar ultima, iar Gloria mai avea o mica sansa sa nu fie ultima . ca s-au invartit acum cei din federatie nu inseamna ca aseara ati avut dreptate. iar FRF ar merita data de pereti pentru ca acum 2 ani a tinut Sportul in prima liga desi a fost pe locul 18 iar acuma sustine ca asa ceva e total imposibil .
precizarile lamuritoare se pot schimba si maine .