Sport

Gloria și-a aflat adversarele din grupele EHF European League. Programul meciurilor

La Viena a avut loc tragerea la sorți a grupelor EHF European League 2023-2024 la handbal feminin, fază în care va lua startul și Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, câștigătoarea medaliilor de bronz în sezonul trecut al Ligii Florilor.

Gloria, care a fost admisă direct în grupe și repartizată în prima urnă valorică la tragerea la sorți, le va avea adversare în Grupa C pe Neptunes Nantes din Franța (câștigătoarea ediției inaugurale a competiției, în 2021), MKS FunFloor Lublin din Polonia și HSG Bensheim/Auerbach din Germania.

Echipa bistrițeană, antrenată de selecționerul Florentin Pera, a încheiat anul pe locul 4 în Liga Florilor, Nantes este pe locul 3 în campionatul Franței, Lublin pe 2 în cel al Poloniei, iar Bensheim/Auerbach tot pe 2 în Germania.

În faza sferturilor de finală a EHF European League se califică primele două clasate din fiecare grupă, acesta fiind obiectivul Gloriei.

Programul meciurilor din Grupa C

Etapa 1, 6 ianuarie:

  • Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – MKS FunFloor Lublin
  • Neptunes Nantes – HSG Bensheim/Auerbach

Etapa 2, 13 ianuarie:

  • HSG Bensheim/Auerbach – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • MKS FunFloor Lublin – Neptunes Nantes

Etapa 3, 20 ianuarie:

  • Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – Neptunes Nantes
  • HSG Bensheim/Auerbach – MKS FunFloor Lublin

Etapa 4, 3 februarie:

  • Neptunes Nantes – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • MKS FunFloor Lublin – HSG Bensheim/Auerbach

Etapa 5, 10 februarie:

  • MKS FunFloor Lublin – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
  • HSG Bensheim/Auerbach – Neptunes Nantes

Etapa 6, 17 februarie:

  • Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – HSG Bensheim/Auerbach
  • Neptunes Nantes – MKS FunFloor Lublin

Componența grupelor

Grupa A: Nykobing Falster Handbold (Danemarca), Praktiker-Vac (Ungaria), Storhamar Handball Elite (Norvegia), HC Podravka Vegeta Koprivnica (Croația)

Grupa B: Thuringer HC (Germania), Dunărea Brăila (România), Lokomotiva Zagreb (Croația), Chambray Touraine HB (Franța)

Grupa C: Gloria 2018 Bistrița-Năsăud (România), Neptunes Nantes (Franța), MKS FunFloor Lublin (Polonia), HSG Bensheim/Auerbach (Germania)

Grupa D: Motherson Mosonmagyarovari KC (Ungaria), Costa del Sol Malaga (Spania), CSM Târgu Jiu (România), Sola HK (Norvegia)

4 comentarii

  • Tragerea la sorti nu a fost prea blanda cu echipele romanesti Braila si Targu Jiu dar Gloria nu se poate plange.Grupa este echilibrata si cred ca echipa bistriteana are sanse mari sa se califice in sferturile de finala ale competitiei. Echipa din Germania este sub Bietigheim , Thuringer si Dortmund (echipa eliminata recent de Braila) iar echipa din Polonia pare a fi mai vechea noastra cunostinta Perla Lublin. Adversara cea mai dificila este echipa franceza cu care ma astept sa ne „batem” pentru primul loc in grupa. Statistica (o materie interesanta ! , dupa cum afirma zilele trecute un valoros si vivace comentator) nu este o stiinta exacta iar predictiile initiale mai mereu sunt spulberate dupa tragerile la sorti. Imi pare rau Adriane ! Ai gandit oarecum rational dar sortii (bata-i vina!) ti-au jucat o festa!

    11
    2
    • Cred cā spectatorii bistriteni se bucura ca vor vedea echips franceza la Bistrița. Interesul nu ar fi fost același dacă întâlneam Vac din Ungaria.

      Toate grupele sunt tari; echipe din Danemarca Nykobing Falster, (mai sunt inca doua Nykobing Mors și Nykobing Sjaelkand) adică Targu Nou , au ajuns până în finală anul trecut, fiind învinsă doar de Ikast.
      Echipe franceze, echipa maghiară cap de serie e pe primul loc în Ungaria, înaintea lui Gyor etc.
      Echipe norvegiene bune,
      Malaga a eliminat Copenhagen Handbold,
      Echipe croate bune,
      Fiecare meci va fi o bătălie, imposibil de a da un prognostic 😀

      8
      1
    • @
      Ceea ce fac eu se numește CONSULTANTĂ sau EDUCAȚIE; financiară, civică, sportivă, politică, culturală, GRATUITĂ.

      Am ACUMULAT cunoștințe până la 45 de ani iar în următorii 45 de ani o să le TRANSMIT mai departe, la popor!
      Sunt altruist din fire, ar fi păcat ca informații prețioase să se piardă.

      Ofer consiliere gratuită!

      Am văzut și am auzit atâtea lucruri la viața mea, ca nu mă mai surprinde nimic, nu mă mai șochează nimic, nu mai aud nimic nou, ceva care să nu fi știut,
      Nici măcar comentariul tău nu îmi produce nici-un sentiment. Nici de ură, nici de manie, nici de uimire.
      Mi-e indiferent .

      8
      7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS