Grădiniţa şi capela din centrul comunei Sânmihaiu de Câmpie au fost sfinţite, duminică, de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Andrei, care a onorat invitaţia primarului Ioan Mate şi a preotului paroh. Înaltul ierarh a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu protopopul Becleanului, Doru Zinveliu, şi un sobor de preoţi şi călugări, iar la final a acordat câteva distincţii.
Preotul paroh Vasile Martin, care a slujit 43 de ani în comună, a primit „Crucea arhiepiscopală”. Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, a primit, la rândul lui Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar Simion Adam, fost primar, a primit Ordinul „Sfinţii Martiri Năsăudeni”.
Înaltul ierarh a mai răsplătit cu diplome aleasă cinstire câţiva fii ai satului, printre care avocatul Leonora Lanţoş, economistul Maria Biriş, Teodor Mihalce – prim curator, Emil Fiscutean – cântăreţ bisericesc, dirijorulului corului parohial şi alţi membri ai parohiei, dar şi pe protosinghelului Calinic Stupinean de la Mănăstirea Nicula, fiu al comunei.
Nu în ultimul rând, IPS Mitropolit Andrei a felicitat unele familii din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie, cărora le-a acordat diplome şi premii în bani din partea primăriei. Este vorba de Trif Viorel şi Ileana, Muscar Ilie şi Maria – din Sînmihaiu de Câmpie, Marica Alexandru şi Maria din Zoreni, Someşan Iosif şi Viorica din Brăteni.
Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, i-a conferit apoi IPS Andrei titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Sânmihaiu de Câmpie” şi placheta omagială, nu înainte de a da citire hotărârii Consiliului Local din luna august a.c.
„Vă mulţumim, domnule primar, să vă dea Dumnezeu sănătate dumneavoastră şi la întreaga comunitate. Să dea Dumnezeu să rămână viguroasă această comunitate şi să se întoarcă acasă cei plecaţi”, a spus IPS Andrei, binecuvântând întreaga comunitate.
Distincţii au mai primit preşedintele CJ, Radu Moldovan, în absenţă, vicepreşedintele CJ Ioan Ţintean care a participat la slujbă alături de secretarul de stat Sorin Roşu Mareş din Ministrul Agriculturii şi de mai mulţi membri ai ALDE Bistriţa-Năsăud, partid din care face parte şi primarul. PSD a fost reprezentat de secretarul general al partidului, primarul din Lechinţa, Romeo Florian, şi de primarul din Budeşti, Vasile Codrea.
După acest moment festiv, a urmat sfinţirea capelei situată în curtea bisericii, construcţie edificată cu bani de la bugetul local, un pas înainte spre civilizaţie.
În final, a fost inaugurată şi sfinţită grădiniţa construită cu bani de la Guvern. Foarte modernă, cu sală de sport la etaj şi cu mediatecă, clădirea va fi folosită atât de preşcolari, cât şi de alţi copii întrucât, în viitor, Primăria Sânmihaiu de Câmpie vrea să deschidă şi un afterschool.
IPS l-a felicitat pe primarul Ioan Mate şi pe membrii Consiliului Local că au făcut aceste investiţii necesare pentru educaţia copiilor, dar şi pentru bătrâni.
E foarte bine că se fac lucruri bune pentru comunitate ,dar poate mai putin festivism,diplome și distinctii pentru lucruri absolut normale nu ar strica.In rest sanatate si bucurii.
Dacă au sfințit-o, e bine. Copiii vor fi în siguranță. M-am liniștit 🙂
capela aia parca e o spalatorie auto – e la fel de mare cam ca aia de la omv.
priveghiul se tine probabil sub cerul liber.