Actualitate

Grădiniţă şi Casă de Cultură, inaugurate la Urmeniş în prezenţa politicienilor

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, deputatul PSD Daniel Suciu şi senatorii PNL Dorin Dobra şi Ioan Deneş au participat la inaugurarea Casei de Cultură şi a grădiniţei din Urmeniş, obiective realizate cu bani europeni, în cadrul unui proiect de peste două milioane de euro.

Localnicii din Urmeniş, unde primar este liberalul Dumitru Tomşa, au pus piciorul într-o grădiniţă nou-nouţă, dar au petrecut şi într-un cămin dotat ca la carte cu ocazia zilelor comunei.

Imobilul în care funcţiona vechiul cămin a fost construit în 1875 şi era într-o stare avansată de degradare. După tăierea panglicii, a avut loc o slujbă de sfinţire a Casei de Cultură.

La Serbările Urmenişului au mers şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Popescu, administratorul public Florin Moldovan, primarii comunelor Lechinţa, Sânmihaiu de Câmpie şi Miceştii de Câmpie, Romeo Florian, Ioan Mate respectiv Dumitru Bendean.

Foto: Facebook Daniel Suciu

Julia Popa

2 urmenis 3 urmenis 4 urmenis 5 urmenis

2 comentarii

  • Penibili au ajuns parlamentarii USL! 4 parlamentari calare pe un biet primar care a muncit si a reusit ceva… Va dati seama, 2 dintre ei nici macar nu au tangente cu Urmenisul, ei fiind din alte colegii. Singura impresie pe care mi-o lasa pozele aceatea e ca parlamentarii USL sunt tot in campanie, cel putin de imagine. Realizarile fiind minime, trebuie sa asistam la scene penibile ca aceasta in care 4 parlamentari taie o panglica fara sa fi avut vreoun merit in realizarea obiectivului…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.