”De obicei, de 1 Mai, aici în Pădurea Schulerwald, de anul trecut transformată în pădure-parc cu toate facilităţile care sunt apreciate de bistriţeni, desfăşurăm activităţi care au darul să ne scoată din cotidian, să ne facă să ne relaxăm, să ne distrăm. Vă doresc să petreceţi frumos ziua de 1 Mai, să vă veseliţi, să vă distraţi. Este o zi închinată celor ce muncesc. Nu înseamnă că nu apreciem capitalul sau pe cei care fac investiţii, dar progresul omenirii s-a făcut întotdeauna prin muncă, prin munca celor ce lucrează în fabrică, pe ogor, la catedră sau într-un spital, la Primărie sau în Parlament. Îi sărbătorim pe toţi cei care îşi câştigă pâinea cea de toate zilele prin muncă şi le mulţumim pentru ceea ce au făcut. Ne străduim şi noi, ca şi înaintaşii noştri, să mai facem câte ceva astfel încât să lăsăm noilor generaţii un oraş mai frumos, mai vesel, mai colorat, mai potrivit pentru a trăi. La mulţi ani!”, a spus de pe scenă primarul Ovidiu Creţu.
Cei care au ieşit la iarbă verde în Pădurea Schulerwald de 1 Mai, la un mic şi o bere la terase sau să facă un grătar, au putut asculta muzică de fanfară interpretată de Fanfara Baptistă şi urmări un spectacol folcloric susţinut de dansatorii ansamblurilor folclorice ”Balada” şi ”Cununa de pe Someş”, ale Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, şi interpreţii Alexandra Turcu, Mălina Moldovan, Alexandru Motogna, Alina Ceuca, Paul Ban, Ionuţ Zăgrean, David Viorel, Teodora Simionca, Todica Anton, Octavia Andronesi, Cristina Livia Scurtu, Alexandru Căpitan şi Petre Petruse.
”Avem întotdeauna de 1 Mai ansambluri folclorice din judeţ sau din alte judeţe, care valorifică într-un mod foarte frumos ceea ce poporul nostru a creat de-a lungul veacurilor. Ei sunt cei care preiau frumosul creat de strămoşii noştri şi îl transmit mai departe, astfel încât folclorul românesc să dăinuiască. Putem să ne mândrim cu multe lucruri, şi avem cu ce să ne mândrim, dar cu folclorul suntem categoric în topul Europei. Ca dansator la ”Cununa de pe Someş” sau ansamblul studenţesc, am participat la turnee internaţionale, şi nicăieri nimeni niciodată nu a întrecut folclorul românesc”, a comentat edilul Bistriţei.
La sărbătoarea din pădure au venit şi consilierii locali Camelia Tabără – inspector şcolar general, Alin Seserman şi Mihai Sărmăşan, viceprimarul George Avram, preşedintele TSD Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan, care s-au înfruntat la masa de tenis. Şi primarul Ovidiu Creţu a jucat ping-pong. N-a lipsit nici deputatul Doina Pană.
Municipalitatea şi Consiliul Local al Tinerilor au organizat cu această ocazie o serie de jocuri şi concursuri, cum ar fi mâncat de lămâi, trasul funiei, alergare în saci, campionat de table şi badminton, etc.
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII!
Eugen Gheorghe
Da este ziua celor ce muncesc cinstit dar nu si a celor din Parlament care dorm si fac bilute din nas. Cand se fac ca muncesc, o fac in folos propriu, vezi cum isi dau legi pt. pensii speciale si ordonante pt. traseisti, si legi prin care isi asigura imunitatea. Fiind si cei mai mari dusmani de mediu, vezi cum au dat legea vanatorii, neprofesionist, prin care se da liber la impuscat privighetoriile . Pana si din asta se scot bani, invitandu-i pe italieni sa rada tot. Mai are rost sa-i pomenim de bine chiar si de 1 MAI ?
Asa ziceti dumneavoastra ca fac parlamentarii? Sper sa citeasca si parlamentarii bistriteni aceste randuri, sa inteleaga cam ce fel de om sunteti.
asa este dl. Balan.dupa astia potopul.
Ce avem noi aici? Păi, noi aici avem, în clar, cu dovezi de netăgăduit, o clasă politică cu apucături penale. O clasă politică care consideră, din 4 în 4 ani, că este îndreptățită să năvălească peste România ca peste o țară pe cale de-a fi cucerită și jefuită. Toți nemernicii politici și afaceriștii de cumetrie aflați în conexiune cu ei, care sunt prinși la furat când se satură cei pe care i-au sponsorizat de ei, ne dovedesc că sunt singura piedică în calea unei Românii prospere. Niște indivizi care prostesc din gură și care se reprezintă doar pe ei și interesele lor.
Pe alte poze se da vicele Avramuc cu atv _ul prin padure, afumandu-i pe petrecareti cu miros de fotoghin. Nu mai vorbesc de pitigoii care au luat-o la sanatoasa. Bun exemplu de a te petrece si plimba in liniste intr-o padure lina si la doi pasi de oras. Asta da miscare,
Da D-le TIC : va spun pe sleau. Sunt mult diferit fata de ei. Si D-vs sunteti la fel. In ce ma priveste , descrierea nu a facut trimitere direct la cei din Bistrita. Totul este de ordin general . Dar daca si cei de la noi au votat o lege a vanatorii, a ciocarliilor ca si restul colegilor lor, atunci descrierea ramane valabila. Poate ma ajutati si aflam impreuna, daca parlamentarii de B-N au judecat si le-a fost mila de Ciocarlii. Pana una alta ,puteti sa semnati petitia oamenilor de bine din aceasta tara . Petitia online se numeste . : OPRESTE BARBARIA, SALVEAZA CIOCARLIA ) Ati vazut ce fel de om sunt D-le Tic ? Asta este starea mea reala, pe fata , si cu semnatura la vedere. Va salut, cu respect, si va doresc ani multi si sanatosi.
Numai ping -pong putea sa joace dupa cum tinea paleta in mina si cum era imbracat.
Ai dreptate DORINEL asa se mulge vaca in sirioara dupa cum tine paleta depinde cum se face miscarea daca este intr-un fel inseamna ceva iar in alt fel inseamna alceva.
Ai dreptate DORINEL asa se mulge vaca in sirioara dupa cum tine paleta depinde cum se face miscarea daca este intr-un fel inseamna ceva iar in alt fel inseamna alceva.Daca nu credeti intrebati pe dl Balan ca si el este de acolo.
D-le Marius si Dorinel. ..eu nu stiu sa joc tenis si nici sa mulg vaca. Sunt baiat de asfalt, adica nascut in Bistrita acum 59 de ani. Copilaria mi-am petrecut-o in satul bunicilor si parintilor, SIRIOARA, care mi la fel de draga ca BISTRITA si ma duc saptaminal acolo, la liniste. Cu ganduri bune va salut !
Asa este dl.Balan Marius va cunoastem si va respectam stim multe de d-voastra dar noi ne-am referit la alceva aici poate nu am fost intelesi.Sa pozezi e un aspect si sa ai respect fata de o ramura sportiva este alt aspect Stim ca cei care practica tenisul trebuie sa aiba cunostinte necesare si echipament adecvat .Doi din pozele vazute mai sus nu au nimic comun cu tenisul de masa.Ba unul foloseste o priza a paletei la fel cum se mulge vaca ….. ori altceva …. depinde cum se face miscarea,de jos in sus ori de sus in jos.Am cerut sprijin deoarece -i cunoasteti mai bine si ati stat mai mult pe linga ei..Acea priza a paletei nu se foloseste in romania si europa dar unele reflexe se pastreaza in timp.Scuze dl Balan.
Domnule Dorinel nu trebuie sa va scuzati .Nu mi-ati produs nici un rau. Si eu va respect, si chiar as vrea sa va cunosc odata. Numai bine si sanatate va doresc!
ma cunoasteti….