(FOTO-VIDEO) Un grav accident rutier s-a petrecut joi dimineață, pe DN 17, pe raza localității Podirei. O camionetă marca Volkswagen în care se aflau trei persoane și care se îndrepta spre Beclean dinspre Bistrița a intrat într-o depășire, a derapat și a intrat într-un podeț din beton. Accidentul a avut loc pe o ploaie torențială, carosabilul fiind umed, dar și pe fond de oboseală. Mașina aparținea firmei Euro Container din Săsarm, la care cei trei erau angajați, și venea de la Bacău.
La fața locului au ajuns echipaje SMURD, de prim ajutor și descarcerare. Cei trei bărbați erau încarcerați între fiarele contorsionate ale mașinii. Bărbatul care se fla pe scaunul din dreapta a fost scos primul, iar medicii au început manevrele de resuscitare. A fost extras apoi al doilea pasager, care stătea în spate, fiind preluat de echipele medicale. Cele două persoane erau în stop cardio-respirator. Ultimul scos a fost șoferul, în vârstă de 23 de ani, din Nimigea, care se afla într-o stare mai puțin gravă decât ceilalți. Procedurile de descarcerare au durat circa o oră, fiind extrem de dificil de realizat, mașina fiind distrusă aproape în totalitate (90%). Bărbatul aflat pe bancheta din spate a fost proiectat în față, peste pasagerul din dreapta și șofer.
În ciuda manevrelor de resuscitare, unul dintre pasageri, cel care se afla în dreapta șoferului, a murit. La scurt timp, a fost declarat decesul și celui de-al doilea pasager, care stătea pe bancheta din spate. Florin Costin avea 30 de ani și era din Beclean, iar Dumitru Rodilă era din Breaza și avea aceeași vârstă.
Pentru șoferul de 23 de ani din Nimigea, Alin Berar, care are traumatism cranio-cerebral, toracic și multiple leziuni la membre, dar este conștient, a fost chemat elicopterul SMURD, care să îl transporte la Târgu Mureș. Elicopterul a aterizat chiar pe șosea, traficul fiind oprit.
”Echipajele de intervenţie au găsit la locul accidentului trei victime. Pasagerul de pe bancheta din spate, în urma impactului extrem de violent, a fost proiectat între şofer şi pasagerul de pe locul din faţă dreapta. Intervenţia a avut un grad mare de dificultate ţinând cont de faptul că habitaclul camionetei a fost distrus în proporţie de peste 90%. Echipajele de descarcerare au fost nevoite să îndepărteze mai multe elemente de caroserie, plafonul, portierele pentru a asigura accesul imediat către victime. Două dintre ele au intrat în stop cardiorespirator şi au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, cei doi bărbaţi au fost declaraţi decedaţi. Pentru conducătorul auto, stabilizat la locul accidentului de echipajul TIM, a fost chemat elicopterul SMURD pentru a-l transporta la Târgu Mureş”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus.
În timpul procedurilor de salvare a victimelor, traficul nu a fost blocat în zonă, însă circulația s-a desfășurat cu dificultate.
Ulterior, ISU Bistrița a precizat într-un comunicat: ”Pompierii militari din cadrul ISU “Bistriţa” – Detaşamentul de Pompieri Bistriţa au intervenit la un accident rutier în care au fost implicate trei victime, produs în această dimineață, în localitatea Podirei. Accidentul a fost anunțat în dispeceratul ISU –SAJ, la ora 05.11. Imediat, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare, două echipaje de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim-ajutor SMURD și o ambulanță SAJ. În urma impactului extrem de violent, toți cei trei ocupanți ai autoutilitarei au rămas încarcerați, echipajele de intervenție fiind nevoite să îndepărteze portierele, plafonul, precum și alte elemente de caroserie pentru a extrage cele trei victime dintre fiarele contorsionate. Intervenţia a avut un grad de dificultate ridicat din cauza faptului că, în urma impactului, autoutilitara a fost distrusă în proporţie de 90%. După descarcerare, au început procedurile de resuscitare pentru cei doi pasageri, dar din nefericire, organismele bărbaților nu au răspuns manevrelor, fiind declarați decedați. Șoferul autoutilitarei a fost stabilizat și pregătit de către echipajul de terapie intensivă mobilă pentru a fi preluat de elicopterul SMURD. Aparatul de zbor a aterizat la câțiva metri de locul accidentului și a preluat tânărul de 24 de ani pentru a-l transporta la un Centru de Traumă din municipiul Târgu Mureș”.
Doamne, dupa pranz in Crainimat dimineata in Podirei – ce se intampla?
Oare autoritatile abilitate numara mortii si ranitii – doar, ore ca-ti mai trebuie sa moara ca cineva – abilitat bineinteles – sa ia masuri. Polititia si celelalte institutii parese ca doar constata si dirijeaza circulatia dupa cate un accident.
Eu personal sunt ingrozit. Haideti sa facem ceva – pentru siguranta noastra si a copiilor nostrii.
Soferi grabiti din dorinta de a ajunge acasa,stresati de atatea radare fixe si MCVuri mobile,politisti dupa tufe sa te vada daca calci linia continua si…..uite cand crezi ca e mai liber incerca oamenii sa recupereze timpul pierdut si in definitiv pierd totul. Astia suntem noi asta e politia cu tragheturile inalte la amenzi si astea sunt drumurile,pacat de tineretile lor pierdute si familii indoliate.
Sa facem ceva? Pai hai sa circulam cu viteza legala, sa nu intram in depasiri cand conditia carosabilului prezinta riscuri de derapaj (carosabil ud etc.), sa nu depasim in curbe sau cand vizibilitatea este redusa din orice motiv, sa nu conducem obositi sau cu alcool „la bord”, sa nu fim teribilisti, sa ne gandim mereu la cei de langa noi (din masina) si la cei din celelalte masini – sa nu mai fim atat de egoisti si de nepasatori fata de noi insine, prietenii / familia noastra si ceilalti participanti din trafic. Legile sunt facute in acest fel tocmai pentru a elimina / reduce accidentele. Nu pot sa stea politistii inainte de toate curbele pentru a preveni accidentele – pentru asta exista legi. Nu e vina politistilor ca au loc aceste accidente, e vina conducatorilor auto fiindca nu respecta legea circulatiei pe drumurile publice, „legea firii”, „legea bunului simt”, „legea empatiei”. Asta e problema de fapt.
Mai frate dar e ceva de groaza cu astia din BN…au ajuns pe primul loc in tara la accidente de circulatie, cele mai multe mortale! Tot felul de tineri retarzi, cu mintea bec, de pe sate gen Rebrisoara, Parva, Sângeorz, etc, tot felul de „musafiri” veniti „de la Italia” sau „de la Spania”. Mi-e şi jenă să mai deschid un program de ştiri. fără să am jena că iaraşi un tâmpit inconştient din BN, iarăşi a „comis-o” şi a mai omorăt pe câte cineva!
Mda…o fi ceva de groază cu mintea prea puțină a celor care gestionează infrastructura rutieră ( execrabilă, fără doar si poate ) și nu în ultimul rând , modul în care șoferii obțin permisul de conducere. Deasemenea , nimeni nu protestează știind că un c….t de drum , DN 17 , a devenit în ultimele decenii o capcană a morții. Chiar atât de imposibil pare a fi găsirea unei alternative , via rapida ori autostradă pe o distanță de 90 km?
Referitor la șoferi…dacă ați auzit de fosta școală de pe str Lupeni sau ați luat permisul prin intermediul acelei școli, poate știți că a fost o academie în comparație cu școlile de apartament din ziua de azi.
În orice caz, cineva trebuie să găsească o soluție la aceste probleme. Când și cum, rămâne de văzut.
Ca-i BN, ca-i TM, ca-i CJ, nu prea conteaza. Ideea e ca teribilismul ia amploare. Desi poate nu e cazul in situatia de fata (sau poate e?), smecherii depasesc cand vrea **** lor, ca e carosabilul umed, ca vine masina din sens opus, ca e curba, nu conteaza „frate”. Asta e problema! Oamenii nu se gandesc nici macar la propria persoana, daramite la cei din masina sau la ceilalti din alte masini! Infrastructura rutiera? O fi avand si ea gandirea ei (poate proasta, poate nu), dar nu ea e de vina pentru accidente. De cele mai multe ori (poate 99% din cazuri) e vina soferilor.
Pentru domnul (sam)muiel.Treaba ,NOVOILE(KKTUL) unde stau astia in tufe nu e a ta este a carpelenilor ,olarilor ,tanco istilor care a pus un cumnat la circulatie la judet de la jandarmi etc etc.putina prevenire etc,etc.se circula pe dn 17 din bara in bara cu viteza melcului dupa care bolizii ,cai putere nu mai pot fi stapiniti si se intimpla ce vedem.treceri de pietoni multe care ingreuneaza traficul rutier,politicieni gospodari,edili care vad numai bani etc.si vedem ce vedem ce se intimpla…….
Om ajunge sa ne para rau dupa alde Haznas si compania.
Cu mulţi nimuruci din ziua de azi, în bermude şi cu ochelarii pe chelie, vorbind afectaţi la telefon, pe post de păpuşi în poliţie, nu te poţi aştepta la ordine si disciplină.
Cred că după plecarea masivă a unor fost poliţişti, în prezent poliţia nu are capacitatea de a organiza si conduce asigurarea ordinii publice în mod corespunzător.
Prea se întâmplă neîntâmplate până acum.
Mare dreptate!
Ce are sula cu prefectura????Cand o ramas maicata insarcinata, tot din vina politiei a fost?
Din nou, ce treaba are politia cu faptul ca X sau Y depaseste cand carosabilul e umed sau vizibilitatea e redusa, cand se urca obosit la volan si conduce cu viteza prea mare pentru conditiile carosabilului?
asa este politist condamnat care continua activitate infractionala de multi ani,ce AU facUT sefii.Va spun Au asteaptaT PESCHESURILE
Asta este generația „cercelaşilor”,mai trece câte o zi și se mai prăpădește câte unul. Necazul mare este că mai accidentează și pe alții.
Hai sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa vedem realitatea!Lipsa infrastructuri rutiere este cauza a 80%din accidentele rutiere.In special lipsa autostrazilor.Nu este normal ca un drum de la Bistrita la Cluj sa-l faci in 3ore asta daca nu respecti limita de viteza ,daca mergi regulamentar s-ar putea sa ati ia cam 4-5 ore!!!Apoi ar fi lipsa parapetilor de protectie de pe DN17.E o rusine cum s-a facut receptia acestui drum fara parapeti de protectie iar santurile de o parte si de alta a drumului depasesc 1,5metri ,orice iesire in decor este fatala!!!Nicaieri in lumea asta civilizata nu o sa mai vedem asa ceva ,adevarate capcane ale morti.Rusine autoritatilor care nu iau nici un fel de masura !
Accidentele ar putea sa nu se intample, chiar si fara infrastructura, daca soferii ar conduce preventiv. Tot dam vina pe infrastructura, niciodata pe felul nostru de a conduce! Numai altii sunt de vina, noi nu! „Dom’le, nu e bun drumu’? E de cacao infrastructura? Atunci conduc cu grija si ies viu din asta, ca sa pot sa reclam constatarile la organele abilitate! Ca ma grabesc, ca nu ma grabesc, e mai importanta viata mea si a altor persoane decat graba.” Dar nu, nimeni nu se gandeste la infrastructura cand „o calca”, indiferent de vreme sau conditiile din trafic. „Bine ma, am depasit de zeci de ori pe ploaie, ce poa’ sa mi se intample?”
Graba strica treaba sa ajung mai repede ca ma penalizeaza sefu. Dar oare la viata noastra nu ne mai gandim sau a celor de langa noi. Vad zilnic dute de incapabili la volan te depasesc in curbe iti taie calea. Unde suntem in tara lu papura voda? Te grabesti pana ajungi intr-un gard dau cap de pod si atunci pentru ce ti-e buna garaba sa mai omori niste oameni nevinovati?
Inconstienta a ajuns sa atinga cote ce depasesc limita bunului simt, neamprostia este permanenta si prezenta [pe drumurile din zona noastra! E de ajuns sa faci un drum Dej-Beclean, ptr. a vedea zeci si zeci de tampiti, semioligofreni care pun permanent in pericol viata celorlati, ca de al lor, Slava Domnului, cat mai multi sa aiba biletul in mana ptr. „decolarea” pe lumea cealalta! Numa’ baiu’ e ca pe prosti nu-i primeste nimeni in Rai!
Nimeni nu mai respecta nicio regula.Mai marii se agita ca poate intra tantarul nu stiu care in tara ,ca poate vreo gripa care ucide 2 insi ca apoi sa face vreo miscare de vaccinuri depozitate aiurea.Dar mor zilnic in fiecare judet oameni. Reguli mai dure ,respectate ,aplicate.Si apoi au in eput sa aiba masini toti analfabetii,toti smecherii,toate obraznicaturile etc. Ti-e frica sa iesi din casa.Vezi ca unii te iau de pe trotuar…
Examenul psihologic ar trebui sa fie mai sever si probele(scris+ practic) sa fie mai dificile! Numai in acest mod putem sa fim feriti de astfel de teribilisti…Si sa fie respectata legea !
prostii,pentru antivorbitor.
Oare cei care dau dislike_uri ce or avea in TARTACUTA ?Sau se simt cu musca pe caciula vis-a-vis de comentariile de mai sus.
Dumnezeu sai odihneasca in pace
Pacat ca in 2 zile au fost implicati in accidente 2 nimigeni din care unilateral Nu Mai este
principalii vinovati de accidenete… pe locul trei sunt soferii …morti!!!!
o parere!
in zona cu pricina de exemplu exista o intresectie neinsemnata….dar cu foarte multe urme de frana….
imaginativa un scenariu pe care administratorul drumurilor si politistii care stau in tufe dupa amenzi il stie si nu fac nimic…..
daca vii din bistrita si incetinesti si semnalizezi ca vrei spre sieu cristur totul e in regula daca soferul din spatele tau te-a vazut…..doar ca a doua amsina care vine cu viteza nu vede intentia ta …. si inceraca sa depaseasca ambele masini… moment cand tu ajungi si faci stanga ce coincide cu o moarte sigura….
soferul cand incepe sa depaseasca nu are linie intrerupta decat pe ultimii 30–4- m care sunt prea putini SEMNALIZATI…. (CU LINIE CONTINUUUU!!!!)
verificati franele de asfalt …in fiecare zi apar altele dar si accidente !!!
despre morti…numai de bine!!!
Planul macabru al celor de la drumuri se indeplineste. In doi trei ani o sa avem plin de cruci ale celor decedati in loc de parapeti de protectie. Trist dar adevarat
Cu cat coruptia dintr-o tara e mai mare, cu atata e mai mare numarul accidentelor.