Actualitate

Guvernul acordă anul acesta o nouă zi liberă, pentru o minivacanță de cinci zile

Guvernul a aprobat o Hotărâre privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022.

Astfel, ziua de vineri 2 decembrie a fost declarată zi liberă. Miercuri 30 noiembrie este Sfântul Andrei, joi 1 decembrie este Ziua Națională, zile libere nelucrătoare prin lege, astfel că se va forma o punte cu week-end-ul 3-4 decembrie, iar românii vor avea o minivacanță de 5 zile în acea perioadă.

”Guvernul a stabilit ca vineri, 2 decembrie 2022, să fie zi liberă pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că aceasta se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, şi zile de repaus săptămânal. Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an”, precizează Ministerul Muncii.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivit planificărilor stabilite.

Prima minivacanță din acest an este cu ocazia Zilei Unirii, 24 ianuarie, care pică luni.

Românii au, în acest an, 15 zile libere legale, conform Codului Muncii, dar nouă sunt în timpul săptămânii: 1 și 2 ianuarie – Anul Nou (sâmbătă și duminică), 24 ianuarie – Ziua Unirii (luni), 22 aprilie – Vinerea Mare (vineri), 24 și 25 aprilie – Paștele (duminică, luni), 1 mai – Ziua Muncii (duminică), 1 iunie – Ziua Copilului (miercuri), 12 și 13 iunie – Rusalii (duminică, luni), 15 august – Adormirea Maicii Domnului (luni), 30 noiembrie – Sfântul Andrei (miercuri), 1 decembrie – Ziua Națională a României (joi), 25 și 26 decembrie – Crăciunul (duminică, luni).

3 comentarii

  • Du te Tudor și cântă la alta masă.
    Chiar nu ți e rușine,
    De la 11, 12 nu mai găsești pe nimeni?
    Câtă ura, ne merităm soarta .
    Covidu e prea puțin pentru oameni că tine.
    Roagă l pe Dumnezeu sa te ierte și să ți scoată ura și veninul din suflet.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.